Home Politic Sfaturi de la plagiator: „Dottore” Ponta îi îndeamnă pe doctoranzi să nu...

Sfaturi de la plagiator: „Dottore” Ponta îi îndeamnă pe doctoranzi să nu intre în politică

DISTRIBUIŢI

Pentru că nu-i așa, „În țara orbilor, chioru-i împărat“, plagiatorul Victor Viorel  Ponta s-a apucat de dat sfaturi tocmai doctoranzilor români, beneficiari ai unor burse plătite din fonduri europene.
Cu un tupeu demn de o cauză mai bună, Ponta i-a îndemnat pe doctoranzii beneficiari ai unor burse finanțate din fonduri europene să nu intre în politică, pentru a rămâne astfel cu doctoratul. Declarația sa era cu bătaie la conducerea Universității București, prezentă la eveniment, conducere care i-a retras titlul de doctor obținut în baza unui plagiat grosolan. Cu alte cuvinte, Ponta susține că i-a fost retras doctoratul din motive de politică nu de copy-paste. Sărmana victimă politică!
Premierul a asistat, joi, la semnarea de contracte cu beneficiarii proiectelor aprobate în cadrul programelor „Sprijin pentru doctoranzi și cercetători postdoctorat“, finanțate din Fondul Social European prin POSDRU 2007 – 2013, cu beneficiarii subprogramului „Bursa Tânărului Cercetător“, respectiv beneficiarii proiectelor de cercetare finanțate din Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, Operațiunea – Dezvoltarea infrastructurii de Cercetare – Dezvoltare (CD) existente și crearea de noi infrastructuri: laboratoare și centre de cercetare.
După ce și-a ținut clasicul discurs în care a  apreciat că investițiile în resurse umane și în educație sunt cele mai bune care pot fi făcute, frustrările premierului nu i-au dat pace și, prin urmare, le-a dat  un sfat doctoranzilor beneficiari de finanțare europeană.
„Mă gândesc la acei doctoranzi, post-doctoranzi care merită să fie sprijiniți. Mă rog, o să le spun ca nu cumva să intre în politică, să rămână cu partea de doctorat și cu cercetarea“, a spus Ponta la ceremonia de semnare a contractelor de finanțare. Cu alte cuvinte, doctorii să rămână cu cercetarea, iar politrucii, de teapa sa, cu politica. Excelentă diviziune a muncii într-o societate în care asistăm la o decredibilizare galopantă a clasei politice.
În stilul șmecheresc bine cunoscut tuturor, Ponta  a adăugat că speră „să nu fie un conflict de interese dacă unul din beneficiari e și Universitatea București“, cea care i-a retras titlul de doctor în drept după ce specialiștii au stabilit că premierul nostru a copiat grosolan, peste 30 % din lucrarea sa de doctorat.
La ceremonie a luat parte și rectorul Universității București, Mircea Dumitru, cu care premierul Ponta a discutat amical pe toată durata semnării contractelor.
În cadrul evenimentului de la Palatul Victoria, la care au mai luat parte miniștrii Eugen Teodorovici și Mihnea Costoiu, au fost semnate contracte de finanțare în valoare de 300 milioane euro, de care vor beneficia mai multe universități și institute de cercetare din țară, precum și circa 5.600 de cercetători doctoranzi și post-doctoranzi. De asemenea, 15 tineri au semnat contractul de finanțare pentru „Bursa Tânărului Cercetător“.
Universitatea București a propus în 2012 retragerea titlului de doctor acordat anterior premierul Victor Ponta, după ce o comisie de specialitate a instituției a decis că teza de doctorat este un plagiat.
În luna martie, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă contestația formulată de Papahagi, Neamțu și Ofițeru în cazul soluției de neîncepere a urmăririi penale (NUP) primită de premierul Victor Ponta în cazul plagiatului.
Aceasta a fost ultima cale de atac la decizia procurorilor, soluția pronunțată de instanța supremă fiind definitivă.

Mihaela Dobrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.