Romanii l-au nominalizat pe preşedintele Traian Băsescu drept cel mai european om politic, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Biroul de Cercetări Sociale (BCS). După şeful statului, considerat la nivel european în domeniul politic de 18,4% dintre cei chestionaţi, urmează liderul principalului partid din Opoziţie, Mircea Geoană (8,5%), urmat apoi, la o distanţă foarte mică, de comisarul european trimis de Romania, Leonard Orban, şi de premierul Călin Popescu Tăriceanu. Cercetarea o clasează pe democrata Anca Boagiu, ministrul integrării, cu doar 0,2% din alegerile populaţiei în acest sens.
La polul opus, cel mai neeuropean politician roman (33,4%) este liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, considerat totodată şi cel mai vulgar dintre oamenii politici (46%). La capitolul -vulgaritate-, pe -tribun- îl urmează liderul PNG George Becali, la o diferenţă de aproximativ 20 de procente, şi Traian Băsescu, cu 5,7%, conform aceluiaşi sondaj BCS. Pe de altă parte, Călin Popescu Tăriceanu a ieşit primul în clasamentul politicienilor -distinşi, în ceea ce priveşte limbajul, manierele, comportamentul-, urmat de Mircea Geoană, fosul şef de stat Ion Iliescu şi apoi de preşedintele Traian Băsescu.
Cat despre preferinţele electoratului, Alianţa Dreptate şi Adevăr rămane pe primul loc, cu aproximativ 46% din potenţialele voturi ale celor chestionaţi de BCS. PSD ar obţine puţin peste 19%, PNG şi PRM ar intra fără probleme în Parlament – 12%, respectiv 7,4% – iar UDMR s-ar afla la limita pragului electoral, cu 5,6% din intenţiile de vot ale electoratului. Noua formaţiune politică apărută pe scena romanească, Partidul Liberal Democrat, ar obţine 5,1%, potrivit sondajului BCS (acesta este primul institut de cercetare care a inclus PLD între variantele de răspuns ale unui sondaj anterior, realizat chiar înainte de anunţul privind înfiinţarea partidului – n.r.). Dacă liberalii şi democraţii ar întrerupe colaborarea în cadrul Alianţei, sondajul relevă faptul că PD ar ieşi caştigător, cu 53% din preferinţele electoratului, faţă de cele 33% din cele pe care le-ar obţine PNL.
Cat despre europarlamentare, democraţii nominalizaţi de partid să devină parlamentari europeni ar obţine 28% din voturi, social-democraţii aproximativ 20%, iar liberalii – 17%.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















