Home Politic STIRI SCURTE

STIRI SCURTE

DISTRIBUIŢI

Pesedistii se exclud reciproc din partid

In plina campanie electorala, pesedistii s-au trezit sa se certe intre ei, si nu cu adversarii politici. Presedintele PSD Covasna, deputatul Adrian Casunean, doreste excluderea din organizatia sa a vicepresedintelui Ioan Maniga. Casunean sustine ca vicele organizatiei municipale Sfantu Gheorghe, Ioan Maniga, trebuie exclus din randurile membrilor de partid pentru atitudinea si actiunile sale, care aduc atingere imaginii PSD. El a precizat ca va propune Delegatiei permanente a PSD excluderea lui Maniga, pe motiv ca acesta a improscat partidul cu noroi si pentru ca sustine candidatura fiului sau ca deputat pe listele PRM Covasna. **Daca voi fi dat afara, voi face o alta organizatie PSD in Covasna si atunci am sa-l exclud eu**, a replicat Ioan Maniga.

Adeziuni de bunavoie la PSD

Doi primari si cinci consilieri locali, membri ai Aliantei D.A. Iasi, si-au depus adeziunile la filiala judeteana a Uniunii Nationale PSD+PUR. Ion Solcanu, presedintele filialei iesene a PSD, a declarat ca cei doi primari ai unor comune au semnat si declaratii potrivit carora au venit in randurile social-democratilor lui Nastase de bunavoie si nesiliti de nimeni, si nu din cauza unor presiuni politice exercitate de PSD Iasi. Astfel, Solcanu sustine ca au fost infirmate toate acuzatiile venite din partea Aliantei, conform carora membrii lor se inscriu in partidul de guvernamant ca urmare a unor presiuni politice. -De fapt, oamenii si-au dat seama unde trebuie sa se pozitioneze-, a declarat Ion Solcanu.

La furat de banner

Biroul Electoral Judetean Suceava a apreciat, ieri, ca un banner al PSD+PUR nu este ilegal, dupa cum sesizase Alianta PNL-PD, dar decizia a venit dupa ce bannerul a fost furat.

Alianta D.A. (PNL-PD) Suceava a depus, joi, o sesizare la Biroul Electoral Judetean solicitand indepartarea unui banner instalat in centrul municipiului Suceava, al Uniunii Nationale PSD+PUR Suceava, prin care se aduc acuzatii calomnioase Aliantei D.A., fiind inscriptionat textul: -Este Alianta PNL-PD noua CDR? D.A.!/O votam? N.U.!-.

BEJ Suceava a decis, ieri, cu sapte voturi -pentru-, trei -impotriva- si doua abtineri ca bannerul respectiv nu este ilegal si nici calomnios la adresa Aliantei D.A. (PNL-PD) Suceava. In timp ce BEJ discuta sesizarea Aliantei D.A. Suceava, bannerul incriminat a fost furat.

Acuze electorale

-Guvernul Romaniei respinge categoric interpretarea data de Alianta PNL-PD proiectului de Raport al Parlamentului European privind Romania. Exponentii Aliantei PNL-PD, consecventi demersurilor lor politicianiste si iresponsabile in raport cu interesele nationale, electoralizeaza o tema a politicii de stat, atribuind unui raport de evaluare corect si echilibrat calificative potrivite propriilor lor performante, din perioada cand se aflau la guvernare-, se arata intr-un comunicat al executivului. In document se mai precizeaza ca -unica tinta a Aliantei este de a distanta tara noastra de Europa, condamnand astfel Romania la izolarea intr-un spatiu cenusiu, iar pe cetatenii romani la o nedemna si nemeritata conditie de a relua procesul tranzitiei-.

-Saracul- Mischie vrea despagubiri

Se aplica vechea zicala -ban la ban trage-. Asa ca Nicolae Mischie, fostul -tartor- al judetului Gorj, chiar daca este suparat ca nu mai este membru al partidului de guvernamant, se va alege cu niscaiva despagubiri pentru bunurile lasate in Cadrilater de un unchi al sau. Fostul presedinte al Consiliului Judetean Gorj a depus o cerere, inca din anul 2000, pentru primirea unor compensatii banesti din partea statului roman pentru bunurile abandonate de Alexandru Mischie in satul Harmanlac, judetul Caliacra. Mostenitori sunt vreo 12, dar Mischie s-a descurcat si cererea lui a fost aprobata de Comisia Municipiului Bucuresti. Gurile rele zic ca banii pretinsi de Mischie pentru 10 hectare de teren, o casa, anexe gospodaresti si alte lucruri ar fi de 1.500 miliarde de lei.

Protest peremist de dragul visului parlamentar

Nemultumit de plasarea pe un loc ce-i ofera putine sanse de a prinde parlamentul in noua legislatura, peremistul Ioan Tifrea, ocupantul unui loc al patrulea pe lista pentru Senat a filialei Bistrita-Nasaud, si-a adus aminte, abia dupa trei saptamani de la finalizarea listelor partidului, ca la el acas* au fost parasutati doi colegi de la centru – actualul deputat de Bucuresti Mihaela Ionescu, ocupanta primului loc pentru Senat, si clujeanul Ovidiu Calin, pe locul al doilea la Camera Deputatilor. Ca atare, peremistul, secundat de alti doi colegi de suferinta bistriteni au luat protestul in brate si si-au dat demisiile din functiile politice detinute. Intelegatori, liderii locali au anuntat ca nu se pune problema unor demisii sau excluderi ale acestora din partid. Alo, Bucurestiu* ce spune?

Afise electorale pe DN1

Mai multe afise electorale au fost gasite lipite pe panourile indicatoare si semnele de circulatie amplasate pe Drumul National 1 din judetul Alba.

Prefectul judetului Alba, Ioan Maier, a declarat ca a primit o sesizare din partea Sectiei Drumuri Nationale in care se arata ca angajatii acesteia au descoperit, joi, mai multe afise lipite pe panourile indicatoare, pe semnele de circulatie, precum si pe parapetii de siguranta de pe DN 1. Ioan Maier a refuzat sa divulge numele partidului caruia ii apartineau afisele electorale, spunand doar ca va cere ca vinovatii sa fie sanctionati drastic, potrivit Legii electorale.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.