Acasă Politic Stoica si Melescanu ridica prima baricada impotriva PSD si PRM

Stoica si Melescanu ridica prima baricada impotriva PSD si PRM

DISTRIBUIȚI

La mai putin de un an de la alegeri, liberalii au ridicat prima baricada de lupta impotriva PSD in vederea razboiului electoral din 2004. Astfel, PNL si ApR au batut ieri palma pentru fuziunem asezand caramizile unei noi constructii – o forta politica de centru-dreapta. Valeriu Stoica si Theodor Melescanu, care au semnat si parafat -antecontractul- fuziunii, au chemat la lupta toate partidele democratice din Opozitie pentru a constitui o alternativa la actuala guvernare.

-Pre-contract- de fuziune PNL – ApR

Dupa mai multe -runde- private, delegatiile PNL si ApR au lansat ieri, de la sediul liberalilor o noua oferta politica pentru anul 2004: o forta de centru-dreapta cu doctrina liberala. Liderii celor doua partide, Valeriu Stoica si Theodor Melescanu, au facut acest prim pas in noul decor politic, dupa ce, in vara anului 2000, mai avusesera o tentativa similara de coagulare. De aceasta data, negociatorii au semnat si parafat -contractul- de fuziune, au stabilit drepturi, obligatii, termene de realizare, si-au infiintat mecanisme de lucru pentru realizarea -acuplarii- politice.

Astfel, un comitet de coordonare se va intruni lunar pentru a urmari realizarea obiectivului, un grup de lucru va elabora programul politic comun, iar o comisie pe probleme organizatorice va face reglajele de statut. Mobilizarea liberal-aperista are ca termen incheierea negocierilor tehnice in iunie 2002, pentru ca la sfarsitul anului 2002 sa desavarseasca fuziunea.

Filialele au primit semnalul sa incheie protocoale locale de fuziune pentru accelerarea procesului, dupa care se va infiinta Forumul Alesilor Locali PNL – ApR, bratul din teritoriu al noii forte politice.

Liberalii absorb -zestrea aperista-

Ieri, in timpul celor aproape doua ore de discutii din Bulevardul Aviatorilor, fortele beligerante, din care au mai facut parte Radu Stroe, Radu F. Alexandru, Napoleon Pop, Puiu Hasotti, Cristian Boureanu – tabara liberala – si Mircea Cosea, Eugen Durbaca, Aron Popa – tabara aperista – au evitat discutiile despre functii. In declaratie nu au aparut nici precizari privind inghitirea ApR de catre PNL, sub sigla si firma liberala, fiind considerata -de la sine inteleasa- de Theodor Melescanu, pe parcursul discutiilor. -Nu am hotarat numele si sigla noii forte politice-, a aratat ieri oficial liderul ApR, dupa ce, in particular, a recunoscut ca partidul sau nu are alta sansa decat sa urce pe corabia PNL. Desi nu au zestre parlamentara, aperistii vor veni cu 70 de primari si consilieri, -supravietuitori- ai valului pedeserizarii, care se vor adauga celor peste 260 de alesi locali liberali.

Liberalii vor folosi parghiile parlamentare si in folosul ApR, obligandu-se, prin declaratia de ieri, sa promoveze pana la fuziune initiativele legislative aperiste.

Candidat unic la prezidentiale

Fara emotii si efuziuni, liderul PNL, Valeriu Stoica, a explicat aceasta miscare prin contracararea PSD, care tinde sa devina partid unic, si a PRM, care apare ca formatiunea politica imediat urmatoare in topul audientei electorale. -Luciditatea ne determina sa luam aceasta decizie (…), in conditiile in care doctrinele partidelor noastre sunt expresia liberalismului modern-, a aratat Stoica.

Desi este prematur, in scenariul noii forte politice apare un candidat unic la Presedintia tarii. -Nu am discutat detalii despre acest subiect, dar experienta ultimelor alegeri ne arata ca, daca vrem sa reusim, trebuie sa avem un singur candidat – cel mai bine plasat in sondaje-. Dupa fuziune si in conditiile in care PD va marsa in aceasta constructie, reconsiderandu-si pozitia viscerala de saptamana trecuta, Opozitia va avea de ales intre cele trei nume vehiculate pe piata: doi fosti aspiranti la Cotroceni (Theodor Stolojan si Teodor Melescanu) si Traian Basescu, liderul PD. Pentru aceasta insa, noua opozitie democratica, pe care liberalul Valeriu Stoica o initiaza prin aceasta coagulare, va trebui sa castige mai intai un rol important in castingul electoral din 2004.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.