Home Politic Stoica si Patriciu mimeaza impacarea de dragul PNL

Stoica si Patriciu mimeaza impacarea de dragul PNL

DISTRIBUIŢI

Valeriu Stoica si Dinu Patriciu sunt doua figuri pitoresti ale lumii liberale, cu amprente politice diferite si ambitii imense, care incap, insa, deopotriva in PNL. Ziua de vineri a demonstrat acest lucru, cand in forul Delegatiei Reprezentantilor, vicepresedintele Dinu Patriciu a scapat nepedepsit, desi fusese pus la zid de liderul Valeriu Stoica. Acuzatiile plastice aduse de vicele liberal managementului aplicat de -numarul unu- al PNL si replica -la baioneta- a acestuia au dat savoare ultimelor saptamani. Freamatul liberal al acestor zile arata ca Opozitia se zbate in cautarea unei solutii proprii pentru viitoarele alegeri. In dulcele specific balcanic, rufele familiei PNL s-au spalat in public. Chiar daca nu si-au aruncat -spumeli- in ochi, pana la capat, progatonistii au dat o mica reprezentatie incheiata cu bezele si declaratii de dragoste, dar si cu fair-play. Fara invinsi si invingatori, sedinta Delegatiei Reprezentantilor a aratat clar ca PNL nu vrea fracturi, ceea ce subliniaza si eroii interviurilor luate la cald. Episodul de vineri a mai oferit insa cateva lectii. Valeriu Stoica a invatat ca liberalii nu vor decapitari interne, iar Dinu Patriciu a primit semnalul ca refrenele sale revolutionare pot fi -interzise- la un moment dat.

Dinu Patriciu: -Dezbaterea va fi mult mai prezenta in interiorul partidului-

– Domnule Patriciu, ati fost reprezentantul delegatiilor de astazi. Ati vrut cu orice pret sa ajungeti primadona in PNL?

– Nu si nici nu-mi doresc in continuare. Eu sunt om de afaceri si raman om de afaceri. Fac parte din conducerea acestui partid pentru ca port responsabilitatea pe care mi-au dat-o voturile colegilor mei. Imi propun ca si in continuare sa particip la decizia politica pe care o ia Partidul National Liberal si sa devin mult mai activ in ceea ce priveste aceasta decizie politica. Nu ma intereseaza sa fiu o figura politica. Voi incerca sa contribui la elaborarea unui program al PNL bazat pe ideea de crestere economica cat mai rapida.

– Ce veti face, concret, cand spuneti ca veti iesi din perioada de tacere sau din armistitiu, cum a numit-o presa?

– Eu n-am avut si nu am nici un meci cu Valeriu Stoica. Asa cum am spus-o – de altfel, am dosarul de presa al ultimilor trei saptamani -, din gura mea nu a rezultat ca as avea vreo competitie cu Valeriu Stoica.

– Cata vreme atacati insa tipul de management sau reteta conducerii la nivelul unei institutii, se presupune automat ca exista un conflict cu cel care aplica reteta respectiva, deci implicit un meci.

– E absolut gresit pentru ca este vorba de un mod de conducere. Daca Valeriu va intelege – si sunt convins de acest lucru – sa facem o echipa, noi toti il recunoastem ca liderul acestei echipe. Trebuie sa existe un dirijor.

– Cum vedeti, concret, aceasta echipa? Ce date ar avea schimbarea fata de modul in care s-a lucrat pana acum?

– Cred ca dezbaterea va fi mult mai prezenta in interiorul partidului, iar partidul va deveni mult mai vizibil in exterior, ca rezultat al acestei dezbateri.

– Aceasta chiar cu riscul ca PNL sa vorbeasca pe mai multe voci?

– Asa este normal s-o faca.

– In plan public…

– Orice formatiune politica… de altfel, definitia unui partid politic este institutie publica democratica.

– Voci care vin chiar in contradictie?

– N-au cum sa nu vina in contradictie. Sa nu existe nuante, sa nu existe pareri, discutii. Dar toate acestea nu pot fi decat cat se poate de fertile.

– Scorul de astazi reflecta raportul de forte dintre cele doua tabere? Chiar daca nu recunoasteti existenta meciului si implicit a celor doua baricade.

– Nu recunosc existenta a doua tabere. Ceea ce recunosc este ca in interiorul unui organism trebuie sa se creeze dezbateri si asta presupune grupuri, grupuri ad-hoc, grupuri in jurul unor probleme, grupuri in jurul unor solutii, inseamna tot ceea ce este dezbatere democratica.

– Au radicalii, fractiune pe care o reprezentati dumneavoastra, forta reala sa impuna o noua conducere in PNL in acest moment?

– Nu recunosc epitetul de radical. Eu sunt un pragmatic si daca asociati cuvantul de liberal cu cel de pragmatic este dreptul dumneavoastra.

– Deci recunoasteti formula de liberali pragmatici ca element de identificare.

– Da, pentru ca daca e sa ma identific pe mine insumi, cred ca pragmatismul consta in solutii concrete la probleme reale.

– Dati-mi un exemplu de mesaj concret pe care ar trebui sa-l transmita PNL pentru a creste in sondaje, pentru ca spuneati ca PNL are un potential de crestere de pana la 30%.

– Bazinul electoral potential al PNL este in jur de 30%. Acesta este constituit din partile active ale populatiei in diverse domenii. In primul rand, el trebuie sa dea mesajul ca si-a insusit mentalitatea de castigator si ca vrea sa castige alegerile urmatoare. Ar trebui sa-si prezinte mult mai ferm, mult mai coerent solutiile legate de cresterea economica bazata pe masurile reale. Romaniei ii este necesara o crestere economica de peste 10%. Pentru ca generatia noastra sa mai prinda o perioada de apropiere de nivelul Europei sau vecinilor nostri din alte state, de nivelul de viata, de calitatea vietii, de fapt. Aceasta crestere de peste 10% – care s-a realizat in deceniul trecut in cateva dintre tarile din lume – s-a bazat peste tot pe masuri liberale.

– Credeti ca societatea romaneasca a produs suficient de mult liberalism in conceptii si in gandire, astfel incat PNL chiar sa depaseasca cifra in care s-a cantonat la momentul actual?

– Nu este vorba de conceptii si de gandire. Este vorba de interese. Exista grupuri sociale, exista oameni care deja au interese liberale si carora ar trebui sa le adresam aceste mesaje. De exemplu, 43% din romani cred ca trebuie sa munceasca mai mult. Eu, personal, trebuie sa ma adresez cu prioritate acestui grup. Trebuie sa ma adresez celor care doresc sa-si creeze o afacere proprie si sunt peste 30% din romani, chiar 35%, iar dintre tineri – 60%. Exista si multe alte grupuri a caror intersectie o constituie acel 30% despre care vorbim.

– Daca toate aceste idei nu vor fi asimilate de catre Departamentul de Imagine al PNL si, implicit, de staff-ul liberal, aveti in vedere sa puneti pe picioare un aparat de imagine propriu, astfel incat sa lansati totusi aceste mesaje, de pe pozitiile pe care le aveti?

– Deja il am.

– Il veti sustine pe Viorel Catarama la presedintia Romaniei?

– Nu va pot raspunde la acest lucru, pentru ca nici nu a inceput procesul de selectie pe care astazi doar l-am anuntat.

– Va considerati victorios dupa ziua de astazi?

– Nu, cred ca PNL este castigat.

– In ce sens?

– In sensul ca a iesit intarit si a dovedit inca o data ca este un for democratic pe care societatea romaneasca poate conta.

Valeriu Stoica: -Este o victorie a echipei…-

– Domnule presedinte, ce semnificatie are show-ul politic intern de astazi? Merita PNL un astfel de spectacol?

– Sunt trei elemente importante in Delegatia Permanenta de astazi. Primul: am primit un mandat clar din partea Delegatiei pentru ca toti liderii partidului, parlamentari si neparlamentari, sa aiba o mai mare contributie la realizarea obiectivelor strategice pe care ni le-am asumat la Congresul din februarie. Aceasta hotarare a fost votata aproape in unanimitate – sase voturi impotriva si patru abtineri. Practic, este vorba de un mandat care ii responsabilizeaza pe liderii partidului pentru a avea o contributie mai importanta in activitatea parlamentara si in cea extraparlamentara. Delegatia m-a mandatat ca, semestrial, sa prezint un raport de monitorizare si daca aceste criterii de eficacitate nu vor fi indeplinite de lideri, Delegatia Permanenta le va putea cere sa se retraga fie din Biroul Permanent, fie din Parlament. Evident ca aceasta responsabilizare, in mod normal, ar trebui sa schimbe modul de lucru al echipei, astfel incat sa nu mai apara sentimentul de frustrare pe care-l au cei care muncesc in raport cu cei care-si ignora obligatiile politice. Delegatia Permanenta a fost reticenta sa voteze in favoarea transferarii lui Dinu Patriciu. Exista in PNL o teama de tipizare si chiar daca majoritatea Delegatiei Permanente a votat pentru responsabilizarea liderilor, in acelasi timp, in majoritatea ei, chiar daca fragila, Delegatia Permanenta a considerat ca aceasta chestiune poate fi rezolvata fara o sanctiune. De altfel, PNL nu a fost pana acum un partid al sanctiunilor.

– Exista totusi precedentul cu Viorel Catarama…

– Acel precedent este de aceeasi natura. Cu acea ocazie, Viorel Catarama nu a fost sanctionat. A fost atunci un balotaj, o situatie oarecum asemanatoare. Asta arata ca, de fapt, PNL are aceeasi conduita, evita sanctiunile de teama unor divizari. Lectia evidenta este dorinta de unitate pe care o au membrii partidului. In acelasi timp insa, tot ei au votat pentru ideea de responsabilizare a liderilor politici.

– Este adevarat ca ati vrut initial sa-l loviti in plin pe Dinu Patriciu, prin excluderea din partid?

– Nu, n-am avut aceasta propunere si nici nu m-am gandit la ea, dintr-un motiv foarte simplu: sunt impotriva excluderilor si chiar in situatii critice as lua greu asemenea atitudine.

– Credeti ca scorul deciziei de astazi din Delegatia Permanenta are si o alta semnificatie, si anume exprima raportul de forta dintre cele doua tabere?

– Nu folosesc cuvantul tabara. As vrea sa folosesc cuvantul echipa. Votul de astazi nu poate fi interpretat ca un raport de forte intre doua echipe, ci trebuie interpretat ca expresia vointei de unitate a Delegatiei Permanente. Altfel, am convingerea ca daca nu se va schimba nimic in stilul de lucru al unor lideri politici, Delegatia va intelege acest lucru cu proxima ocazie.

– Cu alte cuvinte, va exista o a doua incercare de sanctionare a celor care au un comportament similar?

– Am acest mandat din partea Delegatiei Permanente. Eu sunt hotarat sa urmez conduita de astazi, care este conduita fermitatii.

– Simtiti ca ar exista din partea celeilalte echipe – ca sa mentinem termenul pe care l-ati introdus in discutie – forta reala de a schimba conducerea PNL?

– Deocamdata, Delegatia Permanenta in ansamblul ei, fara exceptie, a apreciat ca nu exista o alta solutie, in momentul de fata, pentru conducerea PNL. Ceea ce ma intereseaza pe mine este sa identificam cel mai bun candidat pentru functia prezidentiala, iar in perspectiva, sa formam o echipa si mai tanara. Este motivul pentru care am introdus in statutul partidului prevederea conform careia un presedinte nu poate avea decat cel mult doua mandate. Nu este obligatoriu insa sa ramana doua mandate. Ceea ce este de inteles este aprecierea performantei politice. Cred ca aici, de la presedinte pana la vicepresedinti si membrii Biroului Permanent, la parlamentari, la sefii filialelor judetene, aceasta permanenta politica se masoara in vot. Ca urmare, adevarata masura a valorii noastre o vom avea dupa urmatoarele alegeri locale si parlamentare.

– Pana la sfarsitul anului, conform calendarului adoptat de Delegatia Reprezentantilor, PNL va trebui sa-si desemneze candidatul la presedintia Romaniei. S-au vehiculat cateva nume, printre care deputatul Mihai Razvan Ungureanu, omul de afaceri si sportivul Ion Tiriac. La cine va ganditi?

– Acestea sunt simple speculatii. Nu am nici o optiune in momentul de fata si de altfel nici n-ar conta optiunea mea pentru ca mecanismul de selectie pe care l-am instituit este unul democratic. Mai intai da posibilitatea tuturor celor care doresc sa se inscrie in competitie, apoi obliga filialele sa incerce sa prezinte fiecare cate un candidat, obliga Biroul Permanent, Consiliul National sa arbitreze aceasta competitie. In final vor raman trei candidati si dintre acestia urmeaza sa aleaga unul in Consiliul National.

– Il veti sustine pe Viorel Catarama – care de altfel si-a anuntat intentia sa se inscrie – in aceasta competititie?

– Aceasta competitie va incepe practic dupa 1 mai. Declaratia lui Viorel Catarama poate fi retinuta ca o simpla intentie. Pana la capatul procedurii de selectie mai e mult.

– Va considerati un invins sau un invingator dupa ziua de astazi?

– Dupa ziua de astazi cred ca am facut ceea ce trebuia sa fac. Cand e vorba de echipa nu sentimentul de invins sau invingator conteaza. Dar daca vreti sa vorbim in acesti termeni cred ca este mai degraba o victorie a echipei pe ideea de fermitate pe de o parte si pe de alta parte pe ideea de unitate.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.