Home Politic Stolojan, Macovei, Boagiu și Barbu, pe listele PDL pentru europarlamentare

Stolojan, Macovei, Boagiu și Barbu, pe listele PDL pentru europarlamentare

DISTRIBUIŢI

Potrivit unor surse democrat-liberale, Theodor Stolojan, Anca Boagiu, Monica Macovei, Sulfina Barbu și Marian Zlotea sunt cele cinci propuneri de candidaturi ale organizațiilor PDL regiunea București-Ilfov, pentru alegerile europarlamentare. Potrivit acestora, lista finală a candidaților PDL pentru alegerile europarlamentare care vor avea loc în 2014 urmează să fie decisă în luna martie a anului viitor, în cadrul reuniunii unui for de conducere al partidului, respectiv Biroul Permanent Național sau Colegiul Director Național. Deputatul Valeria Schelean, liderul PDL Caraș-Severin, a declarat joi, pentru Agerpres, că propunerile pentru europarlamentare transmise de filialele din regiunea de Vest sunt: Constantin Ostaficiuc, Lucian Riviș Tipei, Oana Corina Moldovean, Dorin Gligor și Ilie Buzescu. Președintele PDL, Vasile Blaga, a anunțat, pe 30 septembrie, la finalul Colegiului Director Național, s-a stabilit ca lista finală a candidaților partidului la alegerile europarlamentare să fie decisă în cadrul unui BPN sau a unui CDN, după consultarea prealabilă a unor liste intermediare cu câte cinci nume care vor fi transmise din partea organizațiilor teritoriale până la data de 1 noiembrie. Blaga a mai spus că cei propuși pentru europarlamentare trebuie să cunoască activitatea Parlamentului European și o limbă de circulație internațională. De asemenea, liderul democrat-liberalilor a precizat că Elena Băsescu, actual europarlamentar, nu și-a exprimat dorința de a candida pe listele PDL pentru un nou mandat.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.