Intenția lui Laszlo Tokes și a lui Tibor Toro de a mai crea o formațiune hibridă pentru reprezentarea intereselor maghiarilor din România pare să accentueze criticile liderilor PCM la adresa UDMR-ului, în sensul în care această formațiune s-a îndepărtat de interesele electoratului maghiar, ceea ce sporește clivajele dintre liderii acestor formațiuni în raporturile cu viitorul Partid Popular Maghiar. La rândul său, președintele PCM, Szasz Jeno, a declarat ieri că reprezentanții Uniunii nu au reușit „nimic însemnat“ nici pentru maghiari, nici în ceea ce privește problemele generale ale țării, invitând totodată populația să critice și UDMR, care este partener la guvernare din 1996 încoace. „Ne doare prestația proastă a UDMR. Trebuie să vă subliniez faptul că pe mine personal mă deranjează faptul că totdeauna când faceți critici la adresa guvernării, vorbiți numai de partidele românești și prea lăsați în pace UDMR“, a spus liderul civicilor maghiari. Potrivit acestuia, „din ‘90 încoace, în ultimii 20 de ani, cea mai longevivă la guvernare a fost UDMR, din ‘96 încoace, timp de 14 ani, UDMR a fost la guvernare“. Pe de altă parte, acesta a mai arătat faptul că România a ajuns să aibă probleme majore și din punct de vedere social, și din punct de vedere economic, iar probleme care erau doar ale comunității maghiare, precum plecarea tinerilor în străinătate, au ajuns de ordin general în ultimii ani. „Dacă vorbim de cauzatorii acestor fapte, care sunt condamnabile la adresa a 20 de milioane de oameni, a țării, și UDMR are contribuția lui, foarte importantă, că fără UDMR nu se puteau întâmpla aceste lucruri, din ‘96 încoace. De aceea, trebuie să construim o alternativă la UDMR“, a afirmat Jeno.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















