Ultimul sondaj de opinie dat publicitatii de Grupul de Studii Sociale releva faptul ca activitatea premierului Calin Popescu Tariceanu este proasta, dupa aprecierea a 39,61% din respondenti. Acest val de opinie este in crestere incepand din luna iulie, cand, in procente absolute, nivelul era de 36,07%. Comparativ, activitatea presedintelui Traian Basescu este perceputa de peste 50% din cetateni drept buna. Din luna iulie, seful statului a pierdut cateva procente la acest capitol, dar si-a mentinut constanta pozitia in top, in ultimele doua luni. La intrebarea: -Daca duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidentiale, cu cine ati vota?-, 35,94% din persoanele chesionate l-au numit pe Traian Basescu. El este urmat in preferintele electoratului de presedintele executiv al PSD, Adrian Nastase, cu 21,32%, o dovada ca el este perceput de populatie ca adevaratul lider al opozitiei. In privinta celor doi, evolutia intentiei de vot la alegerile prezidentiale s-a mentinut aproape neschimbata, inregistrandu-se fluctuatii destul de mici, de 1-2 procente. Alianta Dreptate si Adevar obtine 31,80% din increderea electoratului, in scadere cu 5% fata de luna iulie. AD.A. este urmata in acest clasamente de PSD, cu 27,40%, si de PRM, cu 14,10%. In ceea ce priveste optiunile la vot pentru alegerile parlamentare, Alianta inregistreaza 32,90%, in procente absolute, in timp ce PSD doar 22,24%. Cele doua formatiuni sunt urmate de PRM, cu 8%. In ciuda unor mici fluctuatii, PD a devenit clar al doilea partid al scenei politice romanesti, dupa PSD, si primul in Alianta D.A. PNL nu se bucura de o sustinere foarte mare in cadrul Aliantei, doar 8,55% din respondenti indicand ca sprijina aceasta formatiune. Drept consecinta, PD este indicat de 14,61% din subiecti drept cel mai puternic partid al Aliantei. In ceea ce priveste varianta de viitor cea mai potrivita pentru PD si PNL, parerile sunt impartite. 12,04% au declarat ca ar trebui sa fuzioneze intr-un singur partid, in timp ce 13,05% sunt de parere ca Alianta ar trebui mentinuta, dar ca partide diferite.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















