Acasă Politic Tăriceanu își pune în mișcare planul de suspendare a lui Băsescu, odată...

Tăriceanu își pune în mișcare planul de suspendare a lui Băsescu, odată cu primul tur al alegerilor prezidențiale

DISTRIBUIȚI

Puterea se pregătește să transforme alegerile prezidențiale într-un gest de răzbunare politică la adresa șefului statului Traian Băsescu și este gata să demareze acțiunea de suspendare a acestuia chiar în urma unui referendum organizat simultan cu primul tur al alegerilor prezidențiale. ”Pot să vă informez că am început demersurile pentru a prezenta liderilor grupurilor parlamentare, atât din Senat, cât și din Camera Deputaților, inițiativa legată de suspendarea președintelui, astăzi la ora 12 (…). Pentru ca să îndeplinim forma procedurală, cererea de suspendare se inițiază cu minimum o treime din semnăturile membrilor Senatului și Camerei Deputaților, care trebuie să fie înaintată Curții Constituționale pentru obținerea avizului consultativ, urmând să fie supusă votului în Parlament și dacă întâlnește majoritatea voturilor, intră în vigoare (..). Vreau din nou să subliniez că, în cazul în care, Parlamentul va aproba cerea de suspendare și se va pune problema ocupării poziției de președinte interimar, întrucât sunt angajat în cursa electorală, nu voi accepta să preiau funcția de președinte interimar, pentru a nu se considera că încerc să obțin o poziție care să mă favorizeze, și atunci, cine ar urma să preia funcția, ar fi președintele Camerei Deputaților”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu. Până acum, UDMR a precizat că nu va susține suspendarea președintelui Traian Băsescu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.