Fostul presedinte al PNL, Theodor Stolojan, a fost exclus din partid, dupa ce liberalii din organizatia sectorului 2 au votat, ieri, sanctionarea lui pentru atacurile constante la adresa conducerii formatiunii. Cu noua voturi -pentru- si doar unul -impotriva-, liberalii din filiala au deschis astfel drumul pentru colegii lor de la sectorul 5, organizatie de care apartine un alt fost lider PNL, Valeriu Stoica, si el trecut de partea -disidentilor- din partid.
Liberalii de la sectorul 2 isi programasera sa ia o decizie in cazul lui Stolojan abia saptamana viitoare, dupa ce fostul presedinte PNL avea sa isi prezinte platforma de reformare a partidului, dar s-au organizat repede sa il excluda pe Stolojan, cu doar o ora inaintea sedintei de ieri. Cum Stolojan s-a declarat multumit de discursul sustinut in fata filialei sectorului 2, acum cateva saptamani, cand s-a aparat pentru acuzatiile aduse de conducerea liberala, fostul lider PNL a reactionat tot cu un atac la adresa premierului Calin Popescu Tariceanu. -Decizia filialei a fost luata dupa presiunile enorme care s-au facut din partea premierului si a grupului din jurul acestuia-, a sustinut Stolojan, apreciind ca liberalii de la sectorul 2 -s-au grabit- inainte ca el si ceilalti -disidenti- sa-si prezinte platforma de reformare a PNL.
La randul lui, Valeriu Stoica a -mirosit- pericolul care il asteapta si pe el, odata ce liberalii din organizatia de care apartinea Stolojan au deschis drumul excluderilor din partid. -Este un act de mare nedreptate si un act de o mare prostie politica-, a declarat Stoica, vizavi de sanctiunea primita de partenerul sau in realizarea platformei de reformare a PNL.
Intre timp, actualii lideri ai formatiunii si-au vazut de o sedinta proprie, astfel ca premierul Tariceanu a ales sa se abtina de la prea multe declaratii. -Cred ca au fost suficiente persoane din PNL care sa faca comentarii vizavi de atitudinea domnului Stolojan-, a declarat, rezervat, presedintele liberal.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















