
În ciuda faptului că se voia „cel mai cinstit guvern de după Revoluție”, cabinetul Ponta a ajuns o epavă în ochii românilor care nu mai au încredere deloc în promisiunile USL, la un pic mai mult de un an de guvernare PSD-PNL. Nici Parlamentul dominat de o majoritate fesenistă, de circa 70% a USL-ului, nu o duce mai bine. Asta în condițiile în care propaganda USL a încercat să ateste acest for drept cel mai reprezentativ pentru voința populară, în ciuda faptului că s-a ajuns la enormitatea de a avea 588 de „aleși ai neamului” printre care secretare, penali și o mafie a gulerelor albe. Realitatea expusă mai sus este atestată de cifrele oferite de cel mai recent Eurobarometru, un instrument de sondare al Comisiei Europene. Peste două treimi (69%) din români nu au încredere în Guvern, în timp ce pentru Parlament nivelul de neîncredere este de 75%, potrivit unui sondaj Eurobarometru realizat în luna mai și dat ieri publicității de la Bruxelles. Cotele sunt foarte alarmante, dar în același timp contradictorii, fapt ce atestă faptul că USL a reușit să dezamăgească extrem de rapid după ce în urmă cu numai șapte luni, la ultimele alegeri parlamentare, Uniunea a obținut un scor pe țară de circa 70%. Deși USL a susținut mereu că Parlamentul ar trebui să aibă rolul central în viața politică de la București, deoarece ar exprima cel mai fidel dorința electoratului, același Eurobarometru indică exact contrariul. Cum că USL a avut o agendă proprie în promovarea puterii parlamentare în lupta cu Președinția și nu a avut nimic de-a face cu dorința poporului. Doar 16% au încredere în Parlamentul de la București, în comparație cu media europeană de 34%. Un procentaj care arată clar faptul că, în general, clasa politică de la București nu mai este deloc pe placul electoratului care vedea în USL alternativa la perioada de tăieri a guvernărilor Boc. Toate scumpirile și taxele în plus adăugate de guvernul Ponta au condus la o situație de neîncredere totală.
Românilor le-a ajuns criza la os
Criza financiară este tot mai adânc întipărită în percepția colectivă. Românii simt tot mai tare Executivul nu este stăpân pe situația economică. Astfel, 47% din români consideră că Guvernul este instituția care trebuie să ia măsurile de reducere a efectelor crizei economice și financiare, față de media de numai 21% înregistrată în celelalte țări membre cu privire la așteptările față de măsurile guvernelor naționale. În același timp, 23% din români cred că aceste măsuri ar trebui să fie luate în primul rând de UE, față de 22% media în plan european. Românii nu se așteaptă ca altcineva să vină să scoată România din criză și sunt sceptice în privința instituțiilor internaționale de creditare care condiționează actul de guvernare. Doar 6% din români cred că măsurile de ieșire din criză trebuie luate de FMI, față de 13% media în plan european, și doar 4% din români așteaptă luarea măsurilor respective de către liderii G20, în timp ce 13% din europeni consideră că acesta este cadrul adecvat pentru a decide în acest sens. Sondajul a fost realizat pe un eșantion reprezentativ de 1.083 de persoane din România, în perioada 11-21 mai, eșantionul din restul țărilor UE fiind de 26.605 persoane.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















