Raluca Turcan nu vede posibil un viitor guvern condus de liderul PSD, Mircea Geoană, pentru că acesta are de rezolvat probleme din interiorul partidului său. Liberal-democrata a declarat ieri că viitoarea formulă de guvernare care se va realiza acum sau după alegerile parlamentare viitoare este PLD-PD.
-Mircea Geoană are o problemă majoră de rezolvat: supravieţuirea în propriul partid. Practic vorbind, Mircea Geoană va trebui să treacă acest test nu în faţa cetăţenilor, ca orice om politic responsabil, ci în faţa <profesorilor> săi din PSD, Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc, Adrian Năstase, Marian Vanghelie, care abia aşteaptă să-i răstoarne tronul de şef de partid-, a declarat Raluca Turcan.
Deputatul nu crede că PSD va depune anunţata moţiune de cenzură, iar, dacă o va depune, -parlamentarii PSD vor fi primii care vor vota împotriva ei, pentru că este clar pentru toată lumea că preşedintele Romaniei nu va numi drept viitor premier un personaj din grupul PSD-PNL, aşa că vom ajunge la anticipate-.
-Alături de PD – aceasta este viitoarea formulă de guvernare care se va realiza după alegerile parlamentare viitoare. Alături de PSD, niciodată. Această realitate a fost clar exprimată de opinia publică prin studiile sociologice şi se va reliefa şi mai vizibil după alegerile pentru Parlamentul European, unde PLD doreşte să obţină un scor plasat între 10%-15%-, a precizat Turcan. Raluca Turcan a anunţat că PLD este pregătit să guverneze şi acum, avand oamenii potriviţi.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















