Acasă Politic Ucraina, România și Marea Neagră: oportunități în contextul războiului ruso-ucrainean

Ucraina, România și Marea Neagră: oportunități în contextul războiului ruso-ucrainean

DISTRIBUIȚI

Odată cu căderea regimului fostului președintele Viktor Ianukovici și înlocuirea sa cu unul pro-european asumat al actualului președinte Petro Poroșenko, relația bilaterală România-Ucraina a căpătat un interes strategic zonal deosebit. Contactele la cel mai înalt nivel dau semne de apropiere și regândirea dimensiunii bilaterale într-un context mai larg, regional, a produs o dezghețare timidă încă a relațiilor complicate și chiar tensionate pe alocuri dintre cele două țări pe mai multe dosare de interes din trecut, precum împărțirea platoului continental din Marea Neagră și Insula Șerpilor, navigația pe canalul Bâstroe, problemele minorității românești din Ucraina sau mai vechea poveste a combinatului Krivoi Rog. Analiștii politici ucraineni Serghei Gherasimciuc, Ruslan Gidora, Mihailo Goncear si Iaroslav Maticiuc (Grupa de studii strategice și de securitate  și Centrul pentru Studii Globale) au scris recent un material ce analizează atent, dintr-o perspectivă a unui „reset” al relației bilaterale, viitorul politic regional al acestor două state riverane la Marea Neagră, o platformă de o importanță strategică din punct de vedere al securității regionale și nu numai. Redăm mai jos textul analizei propuse spre lecturare de către experții ucraineni:

Criza internațională cauzată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și-a găsit exprimarea în mai multe componente ale relațiilor internaționale. Pentru început,  ea s-a  semnificat la nivel global. Statele mari și organizațiile internaționale s-au înfăţişat cu tot nepregătite când Rusia – un membru permanent al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite și unul dintre statele-garante a integrităţii Ucrainei, în conformitate cu Memorandumul  Budapesta din 1993, nu numai că anexează Crimeea și desfășoară un adevărat război în regiunile de est ale Ucrainei, dar, şi blochează capacitatea instituțiilor internaționale, care ar fi putut stopa agresorul. În general, agresiunea rusească a devenit o provocare nu doar pentru suveranitatea Ucrainei, dar, şi pentru principiile relațiilor internaționale stabilite în lumea de post-război. Moscova ignoră  flagrant Statutul OON, marginalizează OSCE, actualizează slăbiciunea UE și SUA, dar face și încercări de a suprima eficiența articolului 5 al Tratatului Atlanticului de Nord.

Pe  fondul  creşterii  îngrijorării  internaţionale legată de pofta Moscovei, riscul de escaladare a situaţiei  în Republica Moldova, Caucaz şi statele baltice, precum și de diverse incidente stârnite  de numeroase cazuri de comportare provocatoare a militarilor ruşi, Rusia desfăşoară un război nu împotriva unui stat concret sau coaliție de state, dar un război  împotriva normelor internaționale în general.

În primul rând, pentru Washington, com portamentul Moscovei a fost neașteptat. Casa Albă, desigur, era conştientă de faptul că „supraîncărcarea” a fost un pas eronat în relațiile cu Kremlinul. Cu toate acestea, strategii americani, aflându-se în captivitatea  spaimei de consolidare a  Chinei, precum și călăuziţi de presupuneri despre raționalitatea lui Putin sperau că Moscova poate, şi nu fără complexităţi, ar accepta pierderea Ucrainei. Cât de corect gândeau americanii – Rusia, desigur, pretinde cu  cât mai mult  să-și întărească  pozițiile  pe spaţiul post- sovietic în numele unei „lumi ruse” efemere, dar probabil  nu  e  gata să-și piardă locul în clubul „marelor state” și relaţiile de parteneriat deosebit cu NATO.

Mai mult surprinzătoare a fost comportarea Kremlinului pentru Uniunea Europeană.  La Bruxell es s-au obișnuit să fie „neliniştiţi”  mai mult de situațiile de criză în regiunile îndepărtate ale lumii. Însă criza, care a apărut la frontiera cu UE, și începută chiar de la Revoluția de demnitate sub steagul Uniunii Europene, care a întrat în istorie ca „evromaydan”, a devenit un șoc pentru Uniunea Europeană. Mecanismul  greoi al structurilor europene, neobișnuit cu situaţii de forțe majore evident nu poate gestiona criza. Structurile europene, subminate din interior de corupția unor reprezentanți ai elitelor europene, sunt  lipsite  de  umbrela de securitate americană și pe fondul unei lipse de unitate și solidaritate ale statelelor UE, doar acum – cu o întârziere semnificativă – încep a produce o comportare  adecvată noilor realități politice.
Cu alte cuvinte pe cântar  pentru dezvoltarea relațiilor internaționale,  s-a ajuns la abordările neoliberale și neo-realiste. Astăzi realiștii nu pot întotdeauna să explice și să prevadă următorii pași ai Kremlinului.

În orice caz, recunoscând realitatea de amenințare a unui război, statele membre ale UE învecinate cu Rusia, au început să-şi regrupeze forțele și fac rapid corectări  în planurile lor de apărare. Statele Baltice se simt a fi cele mai vulnerabile din acest punct de vedere – destul de mici, dependente de sistemele de securitate colectivă, ele apelează la NATO cu oferte de a găzdui bazele permanente ale Alianței (Estonia și Letonia), desfășoară exerciții comune cu NATO (Letonia), sau merg chiar mai departe și, ținând cont de incertitudinea Alianței Nord-Atlantice de a-şi îndeplini obligațiile sale, inițiază alianțe noi situaționale. Pe aşa cale a mers, să spunem, Lituania, care din ce în ce mai mult solicită reînnoirea parteneriatului strategic cu Polonia şi participă la formarea unei  brigăzi  comune  lituaniană-poloneză-ucraineană (la 19 septembrie, în Varșovia a avut loc o ceremonie de semnare a Acordului în cauză între Cabinetul de Miniștri al Ucrainei și guvernele Lituaniei și Poloniei). Brigada va fi o parte a forţelor contingente de menținere a păcii, precum și un mod de schimb de experiență, cunoștințe și abilități, nu numai între cele trei țări participante, dar şi va contribui la interacțiunea armatei ucrainene cu forțele armate ale lumii.

România, ca o țară vecină a Rusiei la Marea Neagră, se găseşte  într-o situație relativ favorabilă. În primul rând, România nu are nici o frontieră directă cu Rusia, și, astfel, se simte relativ apărată în  comparaţie cu statele baltice menționate. În afară de aceasta, România posedă bogății proprii de hidrocarburi. Ea depinde doar în proporție de o cincime de aprovizionarea cu gaze naturale rusești, ceea ce o face mai puțin vulnerabilă în  plan economic. Totuşi, să spunem că separatismul din Donbas, inspirat de Moscova și războiul rus-ucrainean al anului 2014 nu au afectat situația din România, ar fi o exagerare. În primul rând, încercările de a prezice dezvoltarea evenimentelor, atinge problema  evaluării  evenimentelor  în  Moldova. Chișinăul primul dintre statele din Parteneriatul  Estic a reușit să obțină liberalizarea regimului de vize cu UE și rămâne un lider al reformelor în cadrul programelor europene  existente. Însă  aceasta  nu-l  salvează nici  de  problema  conflictului „înghețat” în Transnistria, nici de riscuri de escaladare în Găgăuzia. Nu mai puțin problematice sunt perspectivele politicii externe ale ţării după alegerile din anul acesta în Moldova, unde, după  unele previziuni  la putere poate reveni Partidul Comunist, care are o orientare pro-rusă, și care a declarat nu odată  simpatia de integrare eurasiatică.

România, în mod firesc, exprimă un sentiment de compătimire față  de Ucraina, în care românii au văzut o reflectare a propriei revoluții din 1989. Dar mai mult  Bucureștiul este preocupat de soarta Republicii Moldova. Deoarece Republica Moldova e situată geografic între România și Ucraina – este firesc că cooperarea între Kiev și București devine cheia, care poate influența semnificativ la evoluarea evenimentelor din regiune, la intensificarea procesului  de soluţionare a conflictului transnistrean, promovarea unei dinamici pozitive de dezvoltare economică. Printre interesele primordiale ale Ucrainei sunt respingerea agresiunii militare ruseşti și menținerea controlului  asupra regiunilor sudice. În acest caz, stabilirea situaţiei în Sudul Ucrainei coincide de asemenea și cu interesele Bucureștiului. Nu credem că României îi va fi mai ușor să gestioneze în zona Mării Negre, dacă  Rusia lui Putin va îndrăzni  să-şi  „sape”  un coridor  terestru  până  în Transnistria și să ocupe toată coasta ucraineană  a  Mării Negre. Dimpotrivă, controlul Rusiei sau lipsa de control pe  segmentul  transnistrean al frontierei moldo-ucrainene va aduce la faptul, că nu numai Transnistria, dar și Republica Moldova în general se vor pomeni în capcana „lumei ruse”.

România dorește să-și consolideze pozițiile în organizați ile internaționale, în special în NATO și UE. Pentru  aceasta,  astăzi  a apărut o ocazie unică. NATO deja intenționează să creeze forțe suplimentare de reacție rapidă cu țările Baltice, Polonia și  România. Un interes pentru  România, este și crearea unui corp  international NATO în Europa de Est, ale cărui elemente vor fi aşezate în statele Baltice, Polonia și în aceeași Românie. Mai mult, Alianța a aprobat o decizie de a o  atrage şi Ucraina într-un program  special, în care vor fi  create patru fonduri de încredere, care vor susţine realizarea problemelor de logistică, comunicații, criminalitate cibernetică, reabilitarea socială a răniților. România şi-a declarat deja disponibilitatea de a coordona activitatea unuia din acestea. În general, astăzi pentru România se deschide o perspectivă  de a-şi  întări  vocea  în  crearea  agendei  regionale şi să apuce în acest sens ștafeta Grupului  de la Vișegrad, care, din păcate, își pierde semnificația din cauza lipsei de solidaritate internă.

Desigur, că inițiativele NATO vor susţine România în consolidarea pozițiilor în NATO și UE. Mai mult că,  pentru București se deschide o nișă, la care nu pot pretinde alte state ale Alianței – nișa vârfului de lance a UE și NATO în regiunea Mării Negre – Bucureștiul cu bună temelie poate fi un dirijor al intereselor de securitate ale statelor europene și pro-europene din regiunea extinsă a Mării Negre.
În afară de creşterea reputaţiei, consolidarea rolului  în deciziile ce afectează regiunea, aceasta ar  aduce Bucureştiului şi beneficii practice în afaceri. Nu e nici un secret, că România are produse de petrol și gaze pe coasta Mării Negre – care ajung pentru acoperirea a mai mult de 70% din consumul de energie al țării. Nu demult,  în vara 2014,  Compania “OMV Petrom” a anunțat despre descoperirea de noi depozite de hidrocarburi în Marea Neagră. Acum ţine cercetarea lor și în caz de o rentabilitate comercială  și  prezenţa de investiții  de aproximativ 100 de milioane de euro în termen de 3-4 ani, se prevede începerea producerii industriale. În același timp a atrage astfel de investiții într-o regiune instabilă,va fi destul de dificil, de acea România este extrem de cointeresată de faptul, ca situația din regiunea Mării Negre să fie stabilă și ca situația care a apărut în jurul Zonei Scitice (a cărei explorare trebuia să o facă consorțiul companiilor  „Shell”, „OMV Petrom” și „Nadra Ucraina”, condusă de „ExxonMobil» în sectorul  ucrainean al Mării Negre, dar suspendată din cauza anexării Crimeii de către Rusia) să nu să se repete din nou. Toate argumentele expuse mai sus, precum și solidaritatea europeană pe deplin motivează România la aprofundarea și extinderea cooperării cu Ucraina. Deci, Bucureștiul trebue să-şi ţină seama  că  inițiativele lui în regiune vor fi mai marcante cu  condiția ca România să continue politica de sprijin a Kievului.

La rândul său, Kievul ar trebui să fie conștient de faptul că apropierea situațională a Ucrainei și României  trebuie folosită ca o fereastră de posibilităţi pentru stabilirea unui parteneriat strategic cu drepturi depline. Ambele țări, fiecare pe rând, puneau pe agenda zilei contradicțiile sale, care frânau dezvoltarea relațiilor bilaterale. Acum, pe fondul controverselor comune, litigiile ar trebui să fie amânate, iar eforturile îndreptate  asupra inițiativelor de interes comun. Cu toate acestea, ca și mai înainte, premizele de schimbări pozitive şi progres în relațiile ucrainene-române sunt legate de necesitatea de desfășurare a unui dialog între politici şi experţi, consolidarea dialogului diplomatic între părți, de discuţii publice şi de încredere, având ca obiect problemele sensibile în relațiile bilaterale cu posibilitatea de a atrage în polemica bilaterală elita politică a UE. În acest sens, părțile ar trebuie să devină mult mai deschise. Revitalizarea cuprinzătoare a dialogului între Kiev și București va contribui la consolidarea încrederii politice ucraineană-română, dezvoltarea relaţiilor umane și de afaceri, cooperarea în domeniul de producere şi a comerțului, cooperării  transfrontaliere, securităţii energetice și regionale în general. Astfel de lucuri precum tonalitatea excesivă nejustificată de declarații politice, excesul de zel în practica diplomatică sau alte demersuri ale părților în acest sens, ar trebui să rămână  pentru totdeauna în trecut. Trebuie să ajutăm credibilitatea relațiilor, deschiderea reciprocă în politică, coerența și compromisul în numele viitorului. Este necesar să fie o practică consultările diplomatice permanente. Kievul și Bucureștiul ar trebui să se ferească de intrigile părților terțe, corelate la distrugerea atmosferei de bună vecinătate și perspectivei de parteneriat între Ucraina și România. E importantă  intensificarea contactelor permanente între politicienii ambelor  țări, ajustarea prietenoasă de discurs politic, consolidarea tematicii ucrainene în spațiul informativ românesc, şi românești în spațiul informativ ucrainean. 

În acest sens, precum și pentru găsirea unor compromisuri  într-un „complex tradițional”  ucraineano-român îngreunat  de  dispute și învinuiri, perspectivele de cooperare în regiunea Mării Negre, este necesară intensificarea activității Comisiei Prezidențiale Ucrainene-Române. Acest lucru este necesar şi în contextul promovării stabilității politice în Republica Moldova, unde la fel ca şi în Ucraina în acest an au loc alegeri parlamentare. Desfăşurarea activității acestei Comisii ar putea da un impuls imens în soluționarea litigiilor menționate, vor crea condiții pentru dezvoltarea accelerată a cooperării  economice, de securitate şi umanitară  între state, consolidării eforturilor în regiunea Mării Negre, precum și în promovarea cuprinzătoare a Uniunii Europene și integrării europene a Ucrainei.
Dezvoltarea relațiilor de bună-vecinătate și parteneriate, îndreptarea Kievului și a Bucureștiului în viziunea problemelor pan-europene a Marii Neagre ext.,consolidarea  eforturilor de a le depăși, corespunde intereselor naționale ale ambelor țări. Din punct de vedere de perspectivă istorică europeană și al realizării potențialului relațiilor inter-statale și a cooperării politice și economice, părțile ar trebui să ajungă la relaţii  de parteneriat strategic ferm. Aceasta ar putea deveni una dintre prioritățile politicii externe a Kievului și Bucureștiului, şi  tocmai aceasta determină aprobarea unui plan de măsuri energice pentru schimbarea paradigmei complimentare de relații în cea complementară,  cultivarea în opinia publică a ambelor ţări,  a toleranței politice în creștere, a loialităţii  uneia faţă de cealaltă.

Prioritățile parteneriatului Ucraina-România pot deveni: cooperarea în asigurarea securității în zona Mării Negre, proiectele comune de  cercetare a depozitelor de resurse naturale în Marea Neagră, crearea de întreprinderi industriale mixte, elaborarea de programe comune ecologice, intensificarea cooperării transfrontaliere, consolidarea contactelor inter-parlamentare și inter-guvernamentale, schimburile în domeniile științifice și culturale, aprecierea influenței a societăților civile în în ambele ţări. Este evident că, primordiale sunt iniţiativele de securitate. România, alături de ţările Baltice și Polonia, poate fi o voce fermă în structurile NATO și UE. La rândul său, și Kievul ar trebui să depună unele eforturi pentru acest lucru. Un domeniu important de cooperare bilaterală poate fi dialogul pe problemele unui model instituțional de securitate regională și cooperare în regiunea Mării Negre, incluzând posibilitățile existente de inițiative regionale și organizații (OCEMN, BLACKSEAFOR, Inițiativa privind cooperarea economică în Europa de Sud-Est, Procesul de cooperare în Europa de Sud-Est etc). Tandemul Ucraina-România ar putea dubla potențialul de influență al ambelor părţi.
Astăzi,  înţelegând problema de determinare a priorităților de cooperare internațională în regiunea Mării Negre, în contextul dorinței de a avea o securitate regională mai durabilă, stabilitate politică și dezvoltare economică, credem că devine mai actuală strategia care ar avea la bază următoarea atitudine:

(1) elaborarea în comun și punerea în aplicare cu partenerii din OCEMN, GUAM și în colaborare cu Uniunea Europeană, NATO și Statele Unite a următoarelor măsuri:

– contracarea politicii voluntariste neo-imperială rusească și prevenirea creșterii în continuare a rolului Rusiei în regiune;
– contracararea  militarizării consolidate a bazinurilor Mării Negre și a Mării Caspice, revenirea la ideea de demilitarizare a regiunii, cel puțin – pe termen scurt – până la înghețarea de către statele subregiunilor a acțiunilor de consolidare a capacităților militare, unei discuții sincere și deschise atât la nivel de experți, cât şi la nivel politic;
– consolidarea   încrederii între părți, care a fost subminată de o serie de pași proprii, a unor paşi necugetaţi inspirați din extern, care au adus la consolidarea unor proiecte irealizabile, la o practică de „joc dublu”. Aceasta a influenţat distructiv cooperarea și parteneriatul regional;

2) concentrarea atenției politice a părților cointeresate la dezvoltarea proiectelor de investiții comune, de producere în comun, eliminarea obstacolelor pentru dezvoltarea comerțului și a contactelor umane.
În acest context, probleme deosebit de esenţiale care frânează dezvoltarea unui parteneriat şi care duc spre eroziunea relațiilor, rămân litigiile de interes interstatal. Pentru depășirea lor e necesar de a duce un dialog, de o contracarare a eforturilor distructive și anti-unificatoare a unor părți terțe, pentru a ajunge la un compromis și la o cooperare în dezvoltare.
Implicarea efectivă a Uniunii Europene, NATO și Statelor Unite în afacerile strategice și de securitate în regiunea Mării Negre în interesul tuturor  părților, mai ales în vederea perspectivei voluntariste a  Federației Ruse de realizare a doctrinei „Lumea Rusă”. Participarea acestor părți în procesele amintite mai sus vor aduce la consolidarea politicii și a securității regionale, a democrației și dezvoltării depline, la stabilirea încrederii și cooperarii între Kiev și București, apropierii  de „obiectivitatea  de evaluări şi concluzii”, nivelarea neînțelegerilor și a litigiilor reciproce.

În domeniul de securitate din regiunea Mării Negre, atât pentru Kiev, cât și pentru București, pare la fel de importantă nu doar problema de dezvoltare izolată a organizațiilor internaționale și a proiectelor, dar şi cooperarea lor, coordonarea obiectivelor și a măsurilor, reunirea de capacități și resurse. În acest sens, ambele părți ar trebui să acorde un rol egal consolidării pozițiilor și coordonării eforturilor la nivel bilateral și multilateral. În domeniul cooperării de afaceri Ucraina și România trebuie permanent   să dea asistență întreprinderilor sale în stabilirea de contacte directe cu parteneri potenţiali, să încurajeze întreprinderile de participare la expoziții și prezentări, care se organizează în țara parteneră. Ambele părţi trebuie pe deplin să se folosească de posibilităţi, care au apărut după semnarea  Acordului de asociere între Ucraina și UE. Printre altele, Kievul și Bucureștiul trebuie să adopte abordări coordonate în domeniul ecologic și al protecției mediului pentru a rezolva problemele transfrontaliere existente în conformitate cu acordurile internaționale în vigoare, la care sunt parte ambele. Esenţială, în acest context, e realizarea iniţiativei privind introducerea unui sistem de monitorizare comună a mediului din bazinul Dunării. Aceasta concomintent va aduce o contribuţie la îmbunătăţirea mediului din regiune și soluționarea problemelor care decurg din acuzațiile reciproce.

Nu e xista pe agenda zilei a politicii internaționale, care în prezent se schimbă radical în condiții de agresiune  rusească  în regiunea Mării Negre, cooperarea transfrontalieră, o preocupare ce ocupă un loc de frunte în relațiile bilaterale ucrainene-române. În acest sens, pentru Kiev este important sprijinul eforturilor făcute de București care vizează îmbunătățirea eficienței cooperării transfrontaliere și elobolarea Programului de cooperare transfrontalieră Ucraina-România pe perioada anilor 2014-2020.
Printre priorități, la care din punct de vedere a unor „actori” ucraineni cointeresați în zonele de frontieră, luând în consideraţie  contextul politic regional, e necesar să acordăm atenția în primul rând la următoarele lucruri: Să vorbim mai întâi, despre gestionarea frontierelor și asigurarea securității lor. Problema graniței a devenit acută pentru Ucraina, luând  în consideraţie  instabilitatea la frontiera ucraineană-rusă la Est. Cu toate acestea, o preocupare rămâne segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene. În acestă situaţie este oportun depunerea de eforturi comune pentru asigurarea securităţii la frontiera ucraineană-română. Între timp, o necesitate extremă este deschiderea a unor noi puncte de frontieră (în special în regiunile Cernăuți și Transcarpatia). Problema-cheie devine asigurarea dezvoltării infrastructurii  acestora. Primul pas ar trebui să fie amenajarea, cu eforturi comune,  a trecererilor de frontieră  Russka-Ulma, instalarea echipamentelor necesare pentru asigurarea coridoarelor „roșii” și „verzi”.

Mai departe – problema protecției mediului înconjurător și adaptării la schimbările climaterice. E clar la fel că şi problema de prevenire a inundațiilor are un caracter transfrontalier. Necesitatea prevenirii lor este prezentă şi într-un șir de programe regionale de dezvoltare economică și socială. Cu toate acestea, se pare că depunerea unor eforturi comune în acest sens ar avea un ecou bun și o influenţă mult mai mare la îmbunătăţirea situației ecologice în regiune. Extrem de importantă la fel rămâne problema  aprovizionării efective cu apă, a drenajului şi canalizării,  schimbul de experiență pozitivă, în special a celei din județului Suceava.  

O problemă acută e  combaterea sărăciei: regiunile de frontieră ale Ucrainei și României, în mod clar, suferă de o lipsă de investiții, de o rată ridicată a șomajului, de prezența grupurilor vulnerabile de locuitori. De acea ar fi oportună formarea și implementarea strategiilor comune cu privire la soluționarea problemelor existente, schimbul de experiență pe problemele de adaptare socială a acestor grupuri, angajarea acestora, prestarea de servicii sociale la un nivel cuvenit. 
Un alt obiectiv important este susținerea învățământului, științei, cercetărilor și inovațiilor: în regiunile de frontieră sunt stabilite relaţii cu instituțiile științifice și universitățile românești. Regiunea Transcarpatia s-a  făcut renumită printr-o experiență pozitivă de implementare efectivă de inovații. Așadar, colaborarea în acest domeniu cu partenerii români poate fi utilă în creșterea bunăstării regiunilor. 

O importanță deosebită are și cooperarea în dezvoltarea infrastructurii regiunilor de frontieră și accesul  la aceste regiuni, în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii de transport și asigurării unui flux sporit a persoanelor și a mărfurilor.  
În cele din urmă, dezvoltarea activităţii antreprenorilor mici și mijlocii reprezintă un segment care este strâns legat de toate prioritățile sus menționate, iar susținerea întreprinzătorilor în astfel de domenii precum agricultura și turismul verde, formarea traseelor  turistice comune etc., ar putea deveni un factor de aprofundare a contactelor transfrontaliere, în deosebi în ceea ce privește perspectivă de intensificare a trecerilor de frontieră.

În ceea ce privește inițiativele comune de mai mari dimensiuni, ar fi oportune eforturile de stabilire a transportului aerian dintre state. Aceasta prevede atât cursele aeriene între capitale, cât şi îmbunătățirea curselor aeriene regionale, unde se cere asigurarea de investiții pentru dezvoltarea aeroporturilor în centrele județene din regiunile de frontieră și crearea de condiții pentru atragerea operatorilor de transport aerian. În cele din urmă, benefică pentru Ucraina și România ar putea deveni iniţiativa de creare a infrastructurii rutiere care ar asigura conexiunea la frontiera ucraineano-română  în  zona Siretului și a traseului Kiev-Ciop în zona Stryi. Deși o asemenea inițiativă necesită mari investiții, aceasta, pe de o parte ar uşura viața operatorilor de transport de marfă, care în România sunt limitate prin Convenția Carpatică, iar în Ucraina prin lipsa drumurilor cuvenite, și de aceea ei sunt nevoiţi  să pună fonduri băneşti  suplimentare în transportarea mărfurilor din portul Constanța.    
Se pare că pe baza intensificării dialogului politic bilateral măsurile concrete în domeniul colaborării transfrontaliere ar deveni o practică mai amplă în perspectiva dezvoltării relațiilor ucrainene-române, ar contribui la consolidarea parteneriatului strategic dintre Kiev și București.
În acest moment este extrem de important ca și campania electorală parlamentară din Ucraina să nu împiedice intensificarea colaborării. Astfel, imediat după alegeri ar trebui formate grupuri interparlamentare Ucraina-România. Acestea ar trebui să preia funcții importante, cum ar fi stabilirea unui dialog politic de încredere, care ar favoriza consolidarea încrederii și apropierii dintre  Kiev și București, asistența legislativă de dezvoltare a relațiilor interstatale și culturale, parteneriatul economic și de securitate, promovarea  proiectelor bilaterale de afaceri, precum și consolidarea  europeană și integrarea europeană a Ucrainei.       

 La sfârșit, încă o dată despre resursele energetice. Sectorul de nord-vest al Mării Negre conține depozite de hidrați de metan. În general, în Marea Neagră sunt după diferite estimări făcute în perioade diferite și în diferite țări din regiunea Mării Negre. Prognozele indica între 45 și 75 de trilioane de metri cubi de gaze naturale. Datorită „revoluției gazului lichefiat”, observăm sporirea interesului  la  hidrații de gaz atât în unele țări ale EU, cât și în Ucraina. Încă din 1993, Guvernul Ucrainei a aprobat programul „Hidrații de gaz din Marea Neagră”, care a prevăzut  lucrări mari de cercetare geologică și crearea tehnologiilor de extragere. Au fost efectuate studii seismice, realizate câteva expediții științifice. Dar criza economică din anii `90, lipsa de finanțare și neputința guvernelor de a realiza programe de termen lung, au stopat dezvoltarea perspectivei hidraților de gaz în Ucraina. În prezent pe fondul succesului japonez din anul 2013 – prima extragere experimentală a gazului natural din depozite de hidrați de metan – se observă în țările dezvoltate ale lumii o atenție ridicată acestei teme. Şi Ucraina nu a devenit o excepție. În sectorul ucrainean din Marea Neagră există un potențial semnificativ de hidrați de gaz (până la 7 trilioane m3), ceea ce a fost încă odată confirmat în cadrul expediții comune ucrainene-germane din anul 2010, cu nava germană de cercetare „Maria S. Merien”.       
 Astfel, Ucraina, România și Bulgaria împreună posedă de resurse prognozate de gaze în forma de hidrați de metan în Marea Neagră. Aceasta ar putea deveni un fundament pentru cooperarea multilaterală în regiune cu perspectiva de finanțare în cadrul unor programe corespunzătoare ale UE. De acea este important să reţinem că perspectiva de extragere a hidraților de gaz, care acum seamănă mai mult cu un exerciţiu de experiment ştiințific, poate deveni un următor val al revoluției în domeniul  gazelor. De asemenea trebuie luate în consideraţie și posibilitatea livrării inverse de gaze din regiunea Caspică în România şi de tranzit prin România în Ucraina. Desigur, trebuie spus că în cazul în care până la sfârșitul acestui deceniu România va reuși să soluționeze problema aprovizionării cu gaze prin exploatarea platoului său continental, atunci gazele din regiunea Caspică nu vor mai fi actuale pentru țară. Cu atât mai mult, că acele capacităţi ale conductelor balcanice vor fi în mare măsură libere.

Cel puțin, teoretic, există  o astfel de opțiune. De asemenea, aceasta va fi util și Moldovei, care e mai mult dependentă de livrările de gaz rusesc în comparație cu Ucraina și România. Există însă o mare probabilitate ca Rusia să facă eforturi  de prevenire a  tranzacţiei  de gaz din Mărea Caspică în UE prin traseul Caucazului de Sud și Turcia. Acest gaz este concurent gazului rusesc pe piața UE, de acea există o mare probabilitate de destabilizare a situației în Caucazul de Sud și Marea Caspică cu scopul de a împiedica punerea în aplicare a marilor proiecte de investiții în dobândirea gazelor și a ridicării infrastructurii de transportare. Agresiunea rusească împotriva Ucrainei, pe teritoriul căreia și pe platoul adiacent unde au fost începute unele proiecte  mari de investiții pentru exploatarea depozitelor de gaze tradiționale și neconvenționale, confirmă probabilitatea unui astfel de scenariu. Deci, Ucraina și România, în colaborare cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, trebuie să  depună eforturi semnificative pentru prevenirea și contracararea unui scenariu negativ rus.  În cele din urmă, în ciuda dominației a unui discurs realist, ambele state trebuie să rămână optimiste și să nu uite de rolul societății civile. Tocmai eforturile societății civile au creat un fundament  pentru intensificarea cooperării care se desfășoară în acest moment între Kiev și București și, evident, în viitor, inițiativele societății civile ar trebui să se bucure de mai multă susţinere. Comunitatea universitară și cea de experți  trebuie să obțină dreptul de voce în dialogul internațional al Ucrainei și României, să-şi îmbogățească statutul de un actor mai activ cu o influență corespunzătoare în domeniul cooperării bilaterale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.