UDMR persevereaza in solicitarea de modificare a articolului 1 din Constitutie, in ciuda faptului ca, pana acum, a pierdut toate meciurile cu aceasta miza. Deputatul Attila Varga a anuntat ieri ca Uniunea isi va reformula aceasta pretentie, sub forma unui amendament la actualul proiect de revizuire. Amendamentul UDMR va contine propunerea de eliminare din textul Legii fundamentale a sintagmei -stat national-.
De asemenea, Uniunea va solicita si eliminarea din textul constitutional a prevederilor referitoare la posibilitatea guvernului de a emite ordonante de urgenta. -Experienta legislativa a dovedit ca acestea nu sunt benefice-, a explicat Attila Varga. In plus, UDMR va cere si prevederi specifice in Legea fundamentala cu privire la posibilitatea minoritatilor nationale de a crea institutii in vederea dezvoltarii si pastrarii identitatii etnice, culturale si religioase, precum si a unor fundatii si asociatii care sa functioneze in consens cu majoritatea. Conform deputatului udemerist, aceste organisme ar urma sa beneficieze de finantare mixta, atat din surse bugetare, cat si din contributii particulare. Un alt amendament UDMR se va referi la redefinirea minoritatilor nationale, sub forma unor -comunitati nationale, care sunt elemente constitutive ale statutului-. In plus, UDMR doreste includerea in Constitutie a principiului subsidiaritatii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















