
În contextul în care posturile moguliene au declanșat un adevărat război mediatic împotriva măsurilor Cabinetului Boc, ministrul turismului și dezvoltării, Elena Udrea, a susținut ieri, în paginile blogului personal, faptul că scopul Guvernului nu trebuie „să fie acela de a convinge Realitatea și Antena că măsurile anticriză sunt bune“. În opinia sa, „criza economică este o oportunitate de a reforma sistemul“. „Mulți dintre românii care lucrează peste hotare și-au pierdut slujbele. Multora le-au scăzut salariile pentru că firmele pentru care lucrau au fost afectate de criza economică. Sunt oameni care au plecat din România nu pentru că au vrut, ci pentru că au văzut că aici nu pot răzbi. Cazul lui nu este singular și ne arată cât de urgent este să accelerăm reformele. Votul pentru Președintele Traian Băsescu a însemnat același lucru: un vot pentru reformă. Deci trebuie să continuam pe drumul reformei“, arată Udrea în postarea de pe blogul personal. Pe de altă parte, aceasta a mai subliniat faptul că „rolul lor este să conducă și să asigure că viitorul va fi mai bun și prezentul mai drept“. „Scopul nostru nu trebuie să fie să convingem Realitatea și Antena că măsurile pe care le-am propus sunt cele bune. Am încercat să câștigăm un război comunicațional care nu poate fi câștigat și pe care nu trebuie să îl purtăm“, a comentat liderul democrat-liberalilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















