
Elenei Udrea i-au murit lăudătorii și începe să o facă singură pe blog. La întoarcerea din Maramureș, Elena Udrea s-a grăbit să scrie că activitatea de ministru în Guvernul Boc este regretată chiar de oficialitățile USL cu care s-a întâlnit în vacanță. "Eu, cel mai atacat ministru al Guvernului Boc, demonizată peste tot în mass media filosocialistă, am ajuns acum să fiu regretata de președinți și vicepreședinți de consilii județene ale USL, de primari PSD sau PNL. Maramureșul este exemplul cel mai la îndemână în acest sens", scrie Elena Udrea. Ea constată o schimbare de atitudine și la oamenii simpli cu care s-a întâlnit: "Am reușit să merg mai mult printre oameni, să vorbesc cu ei și să iau pulsul privind direcția în care se îndreaptă țara. După toate aceste discuții, sentimentul acut pe care îl am este ca lucrurile încep să se schimbe. Așteptările mari ale oamenilor și toată bunăvoința de care au dat dovadă față de actuala Putere au fost înșelate", a insistat Udrea.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















