Intr-un interviu acordat recent unui cotidian moscovit, presedintele Traian Basescu a vorbit despre un plan -propriu- de reglementare a crizei de pe Nistru. Nici un detaliu in plus. Doar precizarea ca, inainte de a fi data publicitatii, propunerea va fi detaliat dezbatuta la Chisinau si Moscova. Si ca, daca nu va intruni acceptul partilor, textul va ramane in sertar. Problema e ca odata ce existenta planului a fost dezvaluita, el a fost scos din dosar. Fara stiinta nici a Moldovei, nici a Rusiei.
Moscova nu a reactionat. La nivel oficial, adica. Informatia a circulat prin presa ca stire bruta, care nu merita comentata. La Chisinau insa, dupa cateva zile de gandire, seful diplomatiei de peste Prut, Andrei Stratan, a iesit la rampa cu o luare de pozitie comparabila cu o bataie pe obraz. Chisinaul vrea explicatii. Vrea sa afle despre ce este vorba. Mai ales ca -planul lui Basescu- ar urma sa fie expus in cadrul Forumului Marii Negre, mare reuniune mare, gazduita de Bucuresti sub patronajul liderului de la Cotroceni. -Autoritatile din Republica Moldova nu au fost anuntate oficial despre existenta unui plan romanesc de reglementare a diferendului transnistrean-, a spus Stratan. -Am aflat totul din presa- si avem nevoie de -confirmare oficiala pentru a comenta oferta-, a adaugat el. Subliind in mod deosebit ca toti ce ce vor sa ne dea o mana de ajutor in aceasta chestiune -trebuie sa se concentreze pe implementarea planurilor deja existente-. Cu alte cuvinte, multumim, domnule Basescu, dar avem deja un plan, cel al omologului dumneavoastra de la Kiev, Viktor Iuscenko! Alt punct ochit pentru Iuscenko! Presedintele Romaniei este dat un pas inapoi in aceasta intrecere -neoficiala-, dar destul de evidenta pentru suprematie in zona. Iuscenko are deja doua organizatii regionale – GUAM ( care, mai nou, isi face armata proprie) si Optiunea democratica. Ambele au primit incuviintarea Occidentului, sunt -pe val-, cum se spune. Va reusi Forumul Marii Negre, la care marele absent va fi presedintele Putin, sa le eclipseze? Greu de spus, dar GUAM, unde suntem observatori, are deja viitorul asigurat de SUA, pe banii carora a si fost creat acest grup din care fac parte trei tari energetice – Ucraina, Georgia si Azerbaidjan si Moldova.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















