Chestiunea Legii statutului este pe cale sa devina un subiect de polemica internationala. Cotidianul slovac -SME- l-a acuzat pe premierul ungar Viktor Orban de incalcarea regulilor diplomatiei si de faptul ca, prin unele declaratii ale sale, i-a pus pe liderii Partidului Coalitiei Maghiare din Slovacia in situatia de a fi banuiti ca iau decizii dupa consultarea Guvernului de la Budapesta. Ministrul ungar al educatiei, Jozsef Palinkas, a cerut, de curand, specialistilor pe probleme maghiare sa explice opiniei publice -urbi et orbi- beneficiile pe care maghiarii din tarile vecine Ungariei le au de pe urma acestui act normativ. Reprezentantul Guvernului de la Budapesta a zugravit legea in cauza folosind toate nuantele de roz pe care le-a avut la dispozitie.
Gestul ministrului educatiei face parte din tactica de lobby adoptata de Cabinetul Orban pentru a promova controversatul act normativ, contestat frecvent in tarile vecine Ungariei. Miza pressingului maghiar este cu atat mai importanta, cu cat Biroul Permanent al Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei a amanat pentru la toamna discutarea motiunii Romaniei impotriva legitimatiei de maghiar. Este, asadar, evident ca Budapesta nu acorda prea mult credit posibilitatii de rezolvare a disputei cu Romania pe tema Legii statutului prin intermediul comisiilor mixte interguvernamentale. Ungaria este hotarata sa se foloseasca de toti asii de care dispune pentru a obtine mult-ravnita legitimitate internationala pentru aceasta lege. Pana acum nu a primit, insa, decat dusuri reci. Romano Prodi, presedintele APCE, a fost de parere ca Ungaria ar fi trebuit sa se consulte cu Romania, Slovacia si Ucraina, inainte de a lansa la apa actul normativ in discutie. Parlamentul European a invitat -insistent- Budapesta sa puna in acord Statutul maghiarilor cu aquisul comunitar si dorintele vecinilor. In fine, ambasadorul la Budapesta al Belgiei, tara care asigura presedintia executiva a UE, a avertizat ca Legea statutului poate bloca drumul Ungariei spre Uniune.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















