
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a criticat fosta conducere a ANAF, acuzând că nu s-a implicat eficient în combaterea evaziunii și nu a colaborat cu alte instituții, și a cerut noului șef al agenției să contribuie la obiectivul Guvernului de a ridica nivelul veniturilor bugetare la 40% din PIB, ceea ce reprezintă un plus de aproximativ zece miliarde euro calculat la produsul intern brut estimat pentru acest an. În prezent, veniturile bugetare reprezintă aproximativ 32-33% din PIB. În ședința de miercuri a comitetului interministerial, șeful Guvernului a acuzat fosta conducere ANAF de management defectuos și proceduri învechite în combaterea evaziunii fiscale, arătând că la nivelul Guvernului există o analiză care s-a bazat pe controlul Curții de Conturi, al Corpului de Control al primului-ministru și pe datele specialiștilor din aparatul de lucru al primului-ministru. "Ceea ce ne-a interesat a fost diagnosticul de management al instituției, constatând că în 2011 și în primul trimestru al acestui an încasările la bugetul consolidat s-au situat sub planul stabilit de Ministerul Finanțelor, împrejurare în care este exclusă ideea vehiculată cu privire la colectarea unor sume suplimentare. Am constatat, de asemenea, că pe toate segmentele direct implicate în prevenirea și combaterea fraudei și a evaziunii fiscale, începând cu evaziunea fiscală, Autoritatea Națională a Vămilor, Executarea Silită, Gardă Financiară, rapoartele de activitate ale ANAF au fost elaborate întreținându-se un sistem de indicatori de perfomanță care a fost constant modificat, reflectând în special aspectele cantitative, făcă corelarea cu aspectele calitative", a spus premierul. El a apreciat că aceste "deficiențe majore" în combaterea evaziunii fiscale sunt generate de metode învechite de acțiune.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















