Home Politic Ungureanu: Ponta, Rus și Dobre trebuie să demisioneze

Ungureanu: Ponta, Rus și Dobre trebuie să demisioneze

DISTRIBUIŢI

Fostul premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, ieri, că solicită demisia de urgență a premierului Victor Ponta, a ministrului de Interne, Ioan Rus, a ministrului delegat pentru Administrație, Victor Paul Dobre, "pentru organizarea proastă a proceselor electorale".
El a arătat că "ar trebui avansate plângeri penale la adresa tuturor factorilor responsabili de vicierea listelor electorale, începând cu primarii și terminând cu autoritățile responsabile la nivel central".
"Cerem demisia de urgență a primului ministru Victor Ponta, a ministrului Internelor, Ioan Rus, a ministrului delegat pentru Administrație, Victor Dobre, pentru neorganizarea în condiții legale a proceselor electorale din ultimele două luni, pentru organizarea proastă a proceselor electorale. Acest guvern nu este capabil sau nu vrea să organizeze alegeri corecte. Domnul prim-ministru Ponta îmi dă dreptate, pentru că el consideră că decizia CC de amânare este corectă, explicată pe seama deficiențelor înregistrate în listele electorale. Deci admite, Curtea având dreptate, că nu a organizat cum trebuie alegerile și este responsabil de acest lucru", a spus Mihai Răzvan Ungureanu.
El a arătat că decizia de joi a CC demonstrează faptul că "există o problemă majoră la nivelul MAI".
În opinia acestuia, decizia CC conduce și la faptul că nici alegerile locale nu mai pot fi considerate valide, "în mod logic, de vreme ce organizarea referendumului s-a făcut pe listele electorale permanente utilizate la alegerile locale".
"Asta înseamnă că alegerile locale nu au fost organizate corect, ceea ce înseamnă că Guvernul, care a promis că va organiza alegeri corecte din toate punctele de vedere, formal, material și statistic, nu și-a făcut treaba", a adăugat Mihai Răzvan Ungureanu.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.