Home Politic UNPR: „Vizitele în teritoriu ale președintelui PSD, dictate de Campionatul Național de...

UNPR: „Vizitele în teritoriu ale președintelui PSD, dictate de Campionatul Național de Raliuri”

DISTRIBUIŢI

Desele atacuri sub centură din ultima vreme ale liderului PSD, Victor Ponta, și independenților lui Gabriel Oprea sunt departe de a fi stinse, în contextul în care UNPR-ul poate deveni un rival de temut pe termen mediu și scurt pe segmentul de electorat cu opțiuni stângiste, așa cum PNG-ul i-a luat din electorat PRM-ului la alegerile locale și generale din 2008. În acest sens, liderii independenților au dat ieri o acidă replică la atacurile lui Ponta, prin intermediul unui comunicat de presă unde au precizat faptul că vizitele în teritoriu ale acestuia sunt dictate exclusiv de programul Campionatului de Raliuri. Potrivit acestora, liderul social-democraților a făcut, după incidentul auto în care a fost implicat vineri, declarații despre parlamentari ai Uniunii care confirmă lipsa lui de bun-simț. „Obișnuit până acum să iasă în decor doar la figurat, tânărul Ponta a fost protagonistul unui incident auto pe care îl regretăm și care sperăm să nu se repete. Din păcate, am constatat că, inclusiv prin declarațiile făcute după accident, Victor Ponta continuă să bată câmpii și din nou se leagă de parlamentarii UNPR“, se arată în textul comunicatului de presă. Pe de altă parte, independenții au mai declarat că „președintele PSD o ia tot mai accelerat la vale și își va încheia cariera politică într-un anonimat pe care îl merită cu prisosință“. „Am vrea să credem că Victor Ponta va renunța la politica buzunarului și nu va mai fi atât de ahtiat după bani și după funcții“, arată UNPR-ul.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.