La 600 de zile de guvernare, Adrian Nastase si-a luat spatiu de Antena pentru a-si prezenta, in direct, in fata natiunii, realizarile. In paralel, la OTV, Corneliu Vadim Tudor si-a varsat toate nemultumirile si frustrarile fata de cele 600 de zile ale premierului. Vadim nu a luat in seama nici una dintre realizarile la nivel macro prezentate de Nastase si a preferat sa atace fara discernamant Guvernul. Mai mult, seful PRM a incercat sa creeze o bresa in familia Puterii, folosindu-l pe post de berbece pe Romeo Beja. Acesta a povestit despre comploturile pe care le-ar fi organizat cu Ion Iliescu impotriva lui Adrian Nastase si cu Adrian Nastase impotriva lui Iliescu. Cu doua luni inainte de Praga, Corneliu Vadim Tudor incearca, constient sau nu, sa dinamiteze tot dosarul cu care Adrian Nastase se va prezenta la examenul NATO.
-Un tip instabil, care scrie poezii proaste-
Nastase la Antena 1. Intrebare: -Spuneti-mi, apropo de adversarii dumneavoastra de pe scena politica interna, de care va temeti cel mai mult?- De Stolojan, Nastase a vorbit numai de bine (-un om moderat, un om care va ajuta PNL sa adauge o componenta sociala-), pe Basescu l-a evitat (-nu vreau sa fac comentarii suplimentare-), iar lui Vadim i-a facut un portret din fata si din profil: -Este un tip pe care il stiu din liceu, il stiu de cand scria poezii proaste. In realitate, el nu are decat un mesaj antisistem. Nu a venit niciodata cu o singura propunere, sa spuna <Domnule, hai sa facem povestea asta, sa construim ceva in Romania>. Plange pe umerii poporului si arata cat este de greu, acesta este modul lui de raportare, sa stea in permanenta in subteranele politicii, manjind cu noroi pe toata lumea, creand probleme si in interior, si in afara… E un tip instabil; discuti cu el ceva astazi, maine spune altceva. Cunoscandu-l atat de bine de atatia ani, ii spuneam <Bai…> – in sfarsit, vorbesc mult mai direct acum, poate ca nu era cazul – <cum poti sa vorbesti despre subiectul asta> sau <cum poti sa reiei unele atacuri la adresa mea, cand ma stii din liceu, ma stii din facultate, le-ai cunoscut pe prietenele mele in perioada in care eram la facultate impreuna?> – si cica <Ma, tu nu stii de gluma?>, spune el. Deci, la el totul este gluma cand discuti personal si dupa aceea murdarie in momentul in care semneaza cu Alcibiade. Un tip de genul asta nu are ce sa caute in viata politica-.
C.V. Tudor ar vrea o revolutie contra sistemului
La OTV, Vadim ataca guvernarea pe flancuri. Pe scaunul vrajitoarelor, Romeo Beja, adus ca martor, anunta iminenta rupere a -bubei-, adica dizolvarea institutiilor democratice. Sub privirile multumite ale lui Vadim, Beja invoca unitatea muncitorimii si ridicarea ei contra sistemului corupt si opresiv. Minute in sir, Beja spune o poveste naucitoare, in care el insusi facea si desfacea misterele Bucurestilor, intrand in iatac la -doamna Dana- (Nastase), dand nas in nas cu -dansii- (copiii Nastase), complotand cu -Bosorogul- (Ion Iliescu) impotriva lui Adrian Nastase si cu Adrian Nastase, impotriva -Bosorogului- etc.
Iliescu ar putea ajunge senator de drept
La Antena 1, premierul atinge toate temele care se afla in prezent in dezbatere publica: integrarea in NATO, relatia cu partidul, cu adversarii politici, cu Ion Iliescu, cu Berlusconi, modificarea Constitutiei, alegerile anticipate, baronii din PSD, remanierea guvernamentala, planurile de viitor. -Va place ideea ca Executivul sa conduca practic, iar presedintele sa fie ales de Parlament?-, vine intrebarea. -Exact-, a raspunde sec Nastase. El sugereaza ca propunerile sale pe marginea textului noii Constitutii au fost facute tocmai in sensul sporirii competentelor premierului. Premierul se intereseaza in continuare de viitorul lui Iliescu, propunand ca fostii presedinti ai Romaniei sa devina senatori de drept.
Un nou carlig: anticipate in 2003
Intrebat fiind daca va candida la Presedintie, Nastase raspunde printr-o fandare, aratand ca exista posibilitatea organizarii de alegeri anticipate in 2003. In functie de acest moment, spune Nastase, va decide daca va candida sau nu. De asemenea, precizeaza premierul, Guvernul se va remania dupa acceptarea Romaniei in NATO, cand se va impune o -reasezare in block-start-uri- pentru UE.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















