-Nu trebuie sa ne ferim de baroneasa, dar suntem tentati sa limitam relatia cu societatea civila la activitatea din biroul din circumscriptie… la audiente-, a spus Valer Dorneanu vineri seara, in cadrul seminarului -Modalitati eficiente de lucru in circumscriptii-, organizat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile si finantat de Uniunea Europeana. -Auzim prin plen ca vine un proiect in pripa, care n-a fost consultat-, a povestit Dorneanu, dar -dezbaterea proiectului de lege nu exprima parerea noastra, chiar daca suntem orgoliosi, studiosi, bine pregatiti. Trebuie sa constatam ce nu e in regula-. Presedintele Camerei Deputatilor este de parere ca principalul obiectiv al parlamentarilor ar trebui sa fie castigarea increderii electoratului, -sa nu dam vina pe presa ca suntem mai jos decat vrem in sondaje. Imaginea ni se datoreaza noua insine; lipsa de activitate duce la lipsa de promovare a imaginii-. Deputatul a tinut sa precizeze ca -nu trebuie ca de acum, cand mergem la piata, sa desfasuram activitati de imagine-.
Baroneasa Emma Nicholson a replicat prompt ca fiecare act legislativ, fiecare propozitie trebuie analizata foarte bine, trecuta prin filtrul mintii, dar si al inimii, pentru a fi in folosul cetatenilor. Ea a sustinut ca un politician trebuie sa poata sa iasa pe strada, sa asculte oamenii, sa stea de vorba cu ei. -Oamenii nu au incredere in parlament, si noi (UE – n.r.) vrem sa vedem ca acest lucru se va intampla. Pentru asta este nevoie de transparenta si claritate in relatia cu electoratul-, a comentat Nicholson. -Este necesara o reala opozitie care sa echilibreze guvernul, care, puternic fiind, poate uita de electorat-, a concluzionat raportorul Parlamentului European pentru Romania.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















