Acasă Politic Valeriu Zgonea un prim pas în recunoașterea orientării sale sexuale?

Valeriu Zgonea un prim pas în recunoașterea orientării sale sexuale?

DISTRIBUIȚI

Fostul lăcătuș mecanic Valeriu Zgonea, acum al treilea om în stat, a postat pe contul lui facebook o fotografie în care apare ținându-se de mână cu Prim-vicepremierul Zhang Gaoli, aflat în vizită în România. Gaoli este un apropiat al fostului preşedinte chinez Jiang Zemin (pe numele căruia a fost oficial emis mandat de arestare în Spania în februarie 2014) şi a participat activ în persecutarea practicanţilor Falun Gong, fiind suspectat de genocid, tortură, şi crime împotriva umanităţii. Din cauza faptelor sale, Zhang Gaoli se află acum sub investigaţia WOIPFG (www.upholdjustice.org/node/256).

Jurnalista Angela Tocilă a postat un mesaj la fotografia lui Zgonea: „V-ați luat cu acte? Când dragostea e mare, sexul nici nu mai contează. Lăsând gluma la o parte, aveți o palidă idee de cât de penibil sunteți? Bănuiesc că nu, altfel n-ați fi postat așa ceva. O aștept și pe cea în care vă sărutați pasional. Să nu uit, casă de piatră vă doresc. Sper să vă mutați cu domiciliul la soț/soție, în China.”

Românii sunt un popor care a evoluat mult în privința diversității. Îl felicităm și noi pe Președintele Parlamentului României pentru pasul făcut.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.