Capul de afis al ultimei zile de desfasurare a Universitatii de la Balvanyos a fost sosirea fostului premier maghiar Viktor Orban, unul dintre cei mai puternici sustinatori ai gruparii radicale din UDMR. Orban a fost intampinat ca o adevarata vedeta: mai mult de 3.000 de participanti la scoala de vara l-au ovationat la scena deschisa. El a rasplatit asteptarile discipolilor lui Laszlo Tokes, insistand asupra celor doua teme dragi radicalilor maghiari, si anume regionalizarea si autonomia. -In locul statelor nationale este nevoie de regiuni etnice care refuza ideea culpabilitatii colective si care sunt capabile sa-si pastreze identitatea nationala-, a sustinut ex-premierul maghiar, in asentimentul asistentei. -Vrem sa traim intr-o Europa in care statul nu exercita drept de proprietate asupra indivizilor, in care individul este liber sa aleaga comunitatea careia sa apartina, iar comunitatea are dreptul sa apere drepturile indivizilor care o aleg-, a continuat Viktor Orban.
Discursul fostului sef de guvern de la Budapesta a fost urmat de alocutiunea ex-presedintelui Emil Constantinescu. Acesta a avut o interventie mai degraba teoretica, cu frecvente trimiteri la rolul intelectualilor in politica. La final, Constantinescu a criticat PSD, afirmand ca guvernul actual isi construieste o structura de stat bazata pe un singur partid politic si ca acesta a transformat posturile de televiziune si de radio nationale in birouri de presa proprii.
Ultima interventie din programul Universitatii de vara a fost cea a deputatului PSD Adrian Severin, considerat un veteran al manifestarii maghiare. Acesta a preferat o abordare diplomatica, situata intre dorintele radicalilor si politica oficiala a partidului din care face parte. Severin a spus ca nu este impotriva autonomiei teritoriale administrative, dar ca nu sustine autonomia teritoriala pe criterii etnice. In privinta ideii de modificare artificiala a componentei etnice din secuime, formulata, in prima zi a Universitatii, de primarul din Odorheiu Secuiesc, Sasz Jeno, reprezentantul partidului de guvernamant a fost ceva mai transant. El a declarat ca -astfel de tendinte nu pot fi tolerate, dar trebuie sa avem in vedere si faptul ca UE inseamna dreptul la mutare de pe un teritoriu pe celalalt, nu putem izola sau inchide teritorii in fata cuiva-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















