Filele din dosarul de Securitate al liderului PC, Dan Voiculescu, au rulat ieri, una cate una, pe un ecran imens din mijlocul salii grupului de la Camera Deputatilor. Pozand intr-o victima a mecanismelor Securitatii dinainte de 1989, Voiculescu l-a lasat pe avocatul sau Sergiu Andon sa aduca argumente ca nu a facut politie politica. Cu discursul bine pregatit, rosu la fata si facand eforturi vizibile sa convinga pe toata lumea ca seful sau de partid e curat, Andon a comentat pe rand documentele, care, ce-i drept, nu contin indicii clare ca actiunile lui Voiculescu ar fi adus atingeri vreunei persoane. In valtoarea declaratiilor anti-politie politica, presedintele conservatorilor a afirmat insa ca a facut contraspionaj economic. -Daca apar unele elemente care dovedesc ca am facut spionaj economic, nu mi-e cu nimic rusine, dar nu apare nicio legatura cu politia politica-, a declarat Voiculescu.
In timp ce isi privea inca o data notele semnate Felix, care i-au adus din partea CNSAS stampila de colaborator cu politia politica, Dan Voiculescu a aruncat vina pe toti cei pe care ii banuieste ca i-au pus bete in roate in numirea sa ca vicepremier: Sorin Ovidiu Vintu, care l-a pus pe Mircea Dinescu sa voteze in CNSAS impotriva lui, presedintele Traian Basescu, care nu dorea la Palatul Victoria un tandem Tariceanu – Voiculescu, si premierul, care ar fi fost deranjat de personalitatea conservatorului. -Avem de a face cu o diversiune politica, care are implicatii economice directe-, a spus Voiculescu. Naduful cel mare si l-a varsat insa pe Mircea Dinescu, pe care l-a acuzat ca se foloseste de functia pe care o detine pentru a da frau liber unor manevre politice si ca se afla intr-o mare incompatibilitate intre calitatea sa de secretar de stat (membrii CNSAS sunt asimilati functiei de secretar de stat) si cea de ziarist. -Domnul Dinescu este un mercenar ieftin, un adevarat circar care se iubeste pe sine. Este in slujba unui trust de presa al carui propietar este mai mult decat dubios-, a declarat, nervos, Voiculescu, care considera ca din CNSAS ar trebui sa faca parte fosti detinuti politici, si nu persoane numite de partide.
-I-am fentat!-
Avocatul lui Voiculescu, Sergiu Andon, a tinut sa scoata in evidenta pe tot parcursul prezentarii documentelor ca o parte din ele au fost scrise sub comanda si sub supravegherea unor ofiteri de securitate. Cu toate ca o parte dintre acestea erau note adresate conducerii intreprinderii, cele doua note semnate Felix cuprindeau, dupa cum a sustinut Andon, -tot felul de exprimari care dovedesc ca au fost dictate-. In acelasi timp, Voiculescu a recunoscut ca s-au facut fel de fel de presiuni asupra lui din partea Securitatii, dar ca -le-a tras teapa, i-a fentat- cu faptul ca notele erau lipsite de continut concret si cuprindeau doar elemente cunoscute deja. Cu privire la acuzele ca ar fi fost general de securitate, presedintele conservatorilor nu s-a obosit sa se apere. -Si daca as fi fost general, care-i problema? Poate ca mai sunt si acum!-, a spus Voiculescu. Intrebat daca a facut contraspionaj economic, dupa ce chiar el a recunoscut acest lucru, semnatarul notelor a ocolit raspunsul. -Ma simt total descatusat. Sunt mandru de tot ceea ce am facut-, a incheiat presedintele PC.
Dosarele lui Dorin
-Va rog eu, spuneti-mi Dorin! Pe Dorin l-ar fi vrut dumnealor sa fie informator!-, i-a rugat Voiculescu pe reprezentantii mass-media, amintindu-le ca acesta este pseudonimul sau de urmarit, nu de urmaritor. Notele semnate de Dan Voiculescu contin in special informatii privind intalniri cu cetateni straini, datate din 1772 pana in 1980. Cele doua documente semnate Felix au fost scrise, ambele, pe 29 decembrie 1977. Voiculescu a sustinut ca nu isi mai aminteste contextul in care au fost redactate sau persoana care i-a sugerat sa semneze cu numele Felix. Cele sapte note prezentate ieri fac parte doar din dosarul de urmarire politica al liderului PC. -Exista si note facute de ofiterii de securitate din preajma lui Dan Voiculescu-, a explicat Sergiu Andon.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















