Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat ieri că membrii Colegiului Director au optat pentru prevederile actualului statut în privința sancțiunilor deoarece este „cuprinzător“, iar, de principiu, problema suspendării celor trimiși în judecată va fi reglementată într-un Cod etic.
Întrebat dacă a fost aprobată de către Colegiul Director suspendarea celor trimiși în judecată, Voinescu a precizat: „De principiu, acest lucru va fi stabilit în Codul etic“.
„Au existat discuții cu argumente de toate felurile. A rămas ca, în ceea ce privește partea de sancțiuni, s-a optat către actualul statut al PDL care este cuprinzător și alte drepturi urmează să fie reglementate în acest Cod etic, care este o premieră pe scena politică românească, care arată că PDL, spre deosebire de alte partide, are o preocupare foarte serioasă pentru aceste lucruri“, a adăugat Voinescu, într-o conferință de presă a PDL.
El a spus că acest Cod etic va fi elaborat de noua conducere a PDL, respectiv la BPN de după Convenția Națională din mai.
Sever Voinescu a menționat că s-a introdus în statut dreptul membrilor partidului de a se autosuspenda, ca un gest de onoare.
Colegiul Director a aprobat propunerea ca data desfășurării Convenției Naționale să fie 14 mai, la ora 11.00, la Palatul Parlamentului. „Cu 30 de zile înainte de această dată expiră termenul de depunere a moțiunilor“, a adăugat Voinescu.
Întrebat dacă, în calitate de apropiat al grupului din care face parte Monica Macovei, care a propus introducerea criteriilor de integritate, este mulțumit de forma statutului, Sever Voinescu a precizat că el vorbește în calitate de purtător de cuvânt al partidului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















