Silviu Ganceanu – olimpicul international -ratacit- prin invatamantul romanesc

E deja stiut faptul ca, din multitudinea de olimpici internationali pe care Romania ii da in fiecare an, foarte putini aleg sa ramana in tara pentru continuarea studiilor, si asta pentru ca aici nu au posibilitatea sa faca performanta. Unul dintre cei care au ales totusi sa nu plece este Silviu Ganceanu, medaliat cu aur la Olimpiada Internationala de Informatica din 2004, actualmente student in anul II la Facultatea de Automatizari si Calculatoare din cadrul Politehnicii bucurestene. Desi recunoaste ca ceea ce studiaza acum nu e nici pe departe ceea ce si-ar dori sa faca in realitate, a facut un pact cu el insusi ca va termina ceea ce a inceput. Ce va face dupa? Cel mai probabil va indrepta greseala facuta cu aproape doi ani in urma: va pleca in strainatate sa-si faca un rost.

Silviu Ganceanu este unul dintre olimpicii atipici. Pe de o parte, din cauza faptului ca -nu am o viata de performanta foarte lunga-, adica a urcat brusc, fara sa treaca prin competitii mai mici, asa cum se intampla de obicei in cazul olimpicilor, iar pe de alta parte, din cauza faptului ca nu a vrut sa plece din tara, lucru pe care il fac mai bine de 90 la suta din olimpicii romani.

Prima pasiune – matematica

Interesul pentru informatica a aparut abia in clasa a XI-a, asta dupa ce inca din gimnaziu incepuse sa cocheteze cu matematica, unde, de altfel, a obtinut si cateva premii importante. Era in clasa a V-a cand a participat prima oara la o olimpiada de matematica, nereusind insa atunci sa treaca de faza judeteana. De altfel, pe parcursul gimnaziului nu a reusit sa faca performanta, si crezul lui a fost intotdeauna ca daca trece de faza municipala, atunci sigur va ajunge la internationala, acea faza fiind pentru el intotdeuna -piatra de incercare-. Abia in clasa a X-a a reusit sa se califice la olimpiada nationala, unde a obtinut mentiune si premiul al III-lea din partea Societatii de Stiinte Matematice. La vremea respectiva, Silviu nu se gandea nici o clipa ca va da matematica pe altceva, la finalul clasei a X-a incepand chiar sa studieze inainte, de unul singur, materia pentru clasa a XI-a. Atunci a inceput ca ceva sa se rupa, intrucat -am ceva inclinatie, dar nu am statornicie, pentru ca e multa teorie si simteam nevoia unui profesor-, care sa-l sustina, dar pe care nu a reusit sa-l gaseasca. Astfel, din clasa a XI-a a inceput sa invete, tot de unul singur, la informatica. Silviu povesteste ca a lucrat foarte mult individual sau impreuna cu un prieten cu care fusese la olimpiada nationala.

De la concursurile de pe Internet la olimpiada nationala

Performanta la informatica a inceput prin participarea la diverse concursuri de pe Internet. De acolo au venit si primele rezultate, fapt ce i-a dat curaj sa merga mai departe. Interesul sau pentru informatica a crescut intr-atat de mult, incat a inceput sa neglijeze restul materiilor si sa-si focalizeze toata atentia pentru aprofundarea acestui domeniu. Desi -stiam foarte putin pana atunci- neavand foarte mult timp la dispozitie pentru a invata, a reusit ca doar dupa cateva luni sa se califice la Olimpiada Nationala de Informatica, primul pe judet, cu un punctaj foarte mare. Surprizele au continuat, iar de la faza nationala s-a intors cu locul al II-lea, rezultat care a surprins pe toata lumea. -A fost un soc chiar si pentru mine-, marturiseste Silviu. Imediat a urmat insa si o prima dezamagire, nereusind sa intre in lotul national. Dezamagirea a fost cu atat mai mare cu cat punctajul obtinut l-a clasat imediat sub linie. Acest lucru insa l-a motivat si mai mult si l-a facut sa mearga mai departe. Silviu considera ca la acea vreme nu era suficient de antrenat pentru astfel de competitii si explica ca e foarte usor sa ratezi un astfel de concurs, chiar daca tu stapanesti foarte bine materia, chiar daca -pici pe subiect-.

Venirea in Capitala – o noua etapa in pregatirea sa

Dupa acest prim rezultat, la festivitatea de premiere, lui Silviu i s-a propus sa se transfere in ultimul an de liceu de la Colegiul National -Gheorghe Rosca Codreanu- din Barlad, unde studiase pana atunci la Liceul International de Informatica din Capitala. A acceptat propunerea si -am muncit toata vara inainte de a veni in Bucuresti.- De asemenea, a continuat sa participe la concursuri de informatica organizate pe Internet, reusind astfel sa cunoasca tot mai multi oameni pasionati de acest domeniu, lucru care i-a prins bine, deoarece -e foarte important sa gasesti oameni care au aceleasi preocupari-. Despre venirea in Bucuresti, isi aminteste azi ca despre -inceputul unei noi perioade in pregatirea mea- , intrucat aici a inceput sa invete de la fosti olimpici, care intre timp devenisera profesori. Acest tip de pregatire l-a ajutat sa progreseze foarte mult, lucru care s-a putut constata usor. Intr-un an de zile a reusit sa castige mai multe concursuri, sa intre in lotul largit de olimpici, sa castige medalia de bronz la Balcaniada si, cel mai important, aurul la Olimpiada Internationala de Informatica.

Plecarea in strainatate – o moda care nu l-a tentat

Un olimpic international in facultatile din Romania este tot mai mult o raritate si de aceea nu poti sa nu-l intrebi de ce nu a plecat, cand toata lumea face asta. Silviu recunoaste, intr-o masura mai mica sau mai mare, ca a fost o greseala. Preocupat foarte mult de competitii, nu s-a gandit mai departe la ce va face dupa. El nu a fost niciodata convins ca-si doreste sa plece, -era ceva despre care vorbeste toata lumea, dar nu m-am gandit sa plec.- De altfel, -esti foarte tentat sa pleci, iti pui problema cand oamenii trag de tine, dar nu eram convins-. Si chiar daca nu vrea sa o spuna in gura mare, ceva regrete pentru alegerea facuta atunci exista. La o astfel de intrebare, raspunsul lui este -am ales ce e mai bun din Romania, dar am ales prost pentru ca nu ma identific cu facultatea-. Silviu explica ca daca visezi sa devi programator intr-o companie multinationala de renume, poti face asta si din Romania, intrucat -daca esti foarte bun, te iau oamenii-. Nu aici ar fi marea pierdere, ci in faptul ca nu ti se da posibilitatea sa faci cercetare in acest domeniu si ca pierzi foarte mult timp invatand in facultate materii care, pe tine ca informatician, nu te ajuta niciodata, dar pe care trebuie sa le inveti ca sa poti trece examenele.

-Simt ca e un fel de amorteala intelectuala-

-As prefera sa dedic mai mult din timpul meu acestui domeniu-. Aceasta este mare dorinta si marea suferinta a lui Silviu, intrucat -am ajuns ca informatica, cea mai importanta pentru mine, sa fie pe ultimul loc-. Faptul ca in Romania nu exista nici un sector dedicat cercetarii in informatica, faptul ca nimeni nu se preocupa de necesitatile informaticienilor nostri, este unul dintre principalele motive pentru care ei aleg calea exilului. Acesta este si motivul pentru care Silviu regreta ca nu a luat o astfel de decizie la momentul potrivit. Este indignat si revoltat de faptul ca in nici o facultate din Romania nu s-a gasit nici un profesor care sa adune pe langa el tineri cu potential care sa fie lasati sa lucreze pe felia lor. Daca americanii aproape ca au facut o moda din asta, la noi lucrurile nu se misca in nici un fel, si ajungi sa faci o facultate -ca pe o chestie pe care trebuie sa o faci, sau iti propui sa o faci-. Silviu considera ca sistemul de invatamant romanesc este prea batran, iar noi continuam sa-l resuscitam la nesfarsit, iar acest lucru a facut ca facultatea sa devina locul in care mergi pentru a afla ce trebuie sa inveti, si nu pentru a invata ceva. Olimpicul care a sperat ca se va putea specializa in universitatile din tara spune azi ca -simt ca e un fel de amorteala intelectuala-.

La 20 de ani pregateste viitorii olimpici ai Romaniei

Pentru a nu pierde de tot contactul cu aceasta lume, Silviu inca mai participa la concursurile pe care le gaseste pe Internet si se ocupa de pregatirea generatiilor tinere de informaticieni. In fiecare saptamana isi face timp si se intalneste cu cativa elevi ai Liceului Intenational de Informatica, pe care ii pregateste pentru competitiile viitoare. Mai mult, alaturi de alti fosti olimpici, Silviu a devenit organizator de concursuri pentru cei mici, care au drept scop antrenarea lor pentru marile competitii. Pentru aceste servicii, el nu castiga mai nimic. O face voluntar si doar pentru ca -in momentul in care ai sentimentul ca in capusorul lor a ramas ceva, e placut-. Recunoaste insa ca ceea ce face nu este tocmai usor, pentru ca -e foarte greu sa le starnesti interesul dupa sase ore de stat la scoala-, insa el reuseste sa faca asta, iar sentimentul cu care pleaca la sfarsitul fiecarei zile de curs e cu atat mai placut. De altfel, concursurile de informatica au inceput sa devina specialitatea lui, pentru ca, dincolo de concurent sau de organizator, el propune probleme si, in plus, face parte din comisia de evaluare de la olimpiada nationala de informatica.

Strainatatea – cea mai sigura alegere dupa terminarea facultatii

Planurile de viitor ale lui Silviu, desi nu par a fi foarte bine conturate, sunt totusi sigure: strainatatea. Si nu pentru ca nu i-ar placea sa ramana aici, ci pentru ca nu i se da sansa sa o faca. Desi ar putea sa plece oricand, occidentalii gasindu-i fara doar si poate un loc care sa i se potriveasca, el totusi se incapataneaza sa nu faca asta pana nu termina facultatea pe care a inceput-o. Si-a propus sa o duca la bun sfarsit, si o va face si in speranta ca poate pana atunci -se mai schimba lucrurile-. Dar cum e putin probabil ca in trei ani Romania sa se schimbe intr-atat incat sa fie in stare sa-si aprecieze valorile, Silviu nu prea pare sa aiba alta alternativa decat cea la care se tot gandeste de ceva vreme – -sa plec sa fac bani-. Ca si majoritatea olimpicilor nostri, cu prea mult bun-simt, nici el nu acuza pe nimeni. Ia lucrurile ca atare si face ceea ce ar fi trebuit mai demult sa faca. Singurul lucru sigur pe care il stie despre viitor este ca dupa 2, 3 sau 10 ani, dupa ce va avea suficienti bani, se va intoarce totusi in tara care azi il goneste.