Un as al jocului de poker, care si-a intretinut familia din pariuri timp de 37 de ani, a decis sa se lase de acest viciu. El s-a internat la Spitalul de Psihiatrie -Socola- si spera ca va uita de quinta roiala sau de careul de asi, marea satisfactie a vietii lui.
Existenta lui Ion L. din Botosani s-a invartit in jurul mesei de poker. El a fost atras in mrejele acestui joc la varsta de 10 ani si de atunci, datorita fantasticului sau noroc, si-a castigat o buna reputatie in lumea impatimitilor. -Dupa ce mama a murit, am ramas in voia sortii. Tot de atunci am inceput sa stau mai mult in preajma celor care jucau jocuri de noroc, astfel ca la putin timp m-am molipsit de aceasta meteahna si am inceput sa joc si eu-, a inceput sa-si povesteasca Ion viata. A inceput sa-si exerseze mana si culmea este ca, aproape de fiecare data, pleca acasa cu sume importante. Cu fiecare joc, el devenea insa din ce in ce mai priceput. Dupa un timp, detinea toate secretele pokerului. -In acest joc exista anumite reguli. Pe langa faptul ca trebuie mereu sa-ti controlezi mimica, sa fii calm, trebuie sa stii foarte bine cu cine joci si mai ales unde-, a continuat barbatul.
Pokerul, singura sa sursa de existenta
Castiga multi bani. Apoi a devenit dependent. Nu-si imagina viata fara masa de joc. Ion L. ne-a povestit ca au fost si situatii in care timp de trei zile nu s-a ridicat de la masa de joc. -Inainte se stabileste cat timp se joaca. Uneori am fost solicitat de anumite persoane cu bani grei sa joc pentru ei. Intelegerea era ca eu sa-mi iau un anumit comision-, ne-a explicat Ion. Pentru ca nu a mai avut timp de scoala, pokerul a devenit pentru el unica sursa de existenta, chiar si dupa ce s-a casatorit. Barbatul spune ca niciodata nu a furat sau talharit pe cineva pentru bani. Apoi, casatoria a insemnat si copii care trebuiau hraniti si care au au avut nevoie de bani pentru a merge la scoala. -Din banii pe care i-am castigat mi-am facut casa si mi-am intretinut familia. Am vrut sa renunt de mai multe ori, insa cand vedeam ca nu am ce sa le pun pe masa copiilor acceptam de fiecare data riscul. Am jucat si la Botosani, si la Iasi, Bacau sau Neamt. Nu au existat conflicte nicaieri, pentru ca la jocurile tari fiecare era insotit de cate o garda de corp-, a mai spus barbatul.
Biblia l-a facut sa renunte la poker
Stresul si gandul ca pacatuieste au inceput sa-l chinuie pe Ion L. Nu mai putea sa doarma. De cand cei cinci copii pe care ii are au crescut si au inceput sa-si castige singuri existenta, si Ion a inceput sa se gandeasca serios sa renunte la aceasta meserie. -Am inceput sa iau multe pastile de diazepam pentru a inchide ochii pentru doar cateva ore pe noapte. In aceeasi perioada m-am lasat si de bautura. Apoi am inceput sa citesc carti religioase. Copiii nu m-au acuzat niciodata ca sunt pokerist, desi nu au fost de acord cu acest lucru pentru ca lipseam des de acasa. Nici unul din ei nu a vrut sa se atinga de carti niciodata. Trei dintre ei sunt mari si isi castiga singuri painea-, ne-a mai spus Ion L. Medicii spun ca in cazul lui nu este nevoie de medicamente. Singurul remediu il reprezinta numai sedintele la psiholog. -Acest gen de dependenta, ca in cazul pacientului Ion L., nu se trateaza cu medicamente ca in cazul celor dependenti de droguri. Pacientul va fi mereu in atentia unui psiholog, care va incerca sa-l ajute sa depaseasca aceasta dependenta-, ne-a spus dr. Radu Andrei, seful Clinicii de Drogo-dependenti.
Catalina Terchea
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














