Home Sănătate Clinicile pentru avorturi, indispensabile

Clinicile pentru avorturi, indispensabile

DISTRIBUIŢI

Încetarea activității din clinicile pentru avorturi din Spania a afectat peste 2.000 de femei, iar situația se pare că va mai dura până sâmbătă. Clinicile pentru avorturi s-au închis săptămâna aceasta pentru a demonstra că prestează un serviciu "fundamental", de multe ori nefiind perceput astfel în sistemul de sănătate publică. Se cere astfel mai multă siguranță juridică pentru femei și pentru medici. În Madrid, astfel de centre au fost țintele unor atacuri venite din partea celor care sunt împotriva avorturilor și au fost supuse unor "inspecții ilegale". "Le vom transmite situația extrem de gravă de nesiguranță juridică și fizică care durează de luni de zile în aceste centre și care afectează femeile și profesioniștii", a declarat Empar Pineda, purtătoare de cuvânt a clinicii Isadora din capitala spaniolă. Deși aceste clinici au solicitat autorităților locale și naționale organizarea unor întâlniri pentru a analiza situația, numai reprezentantul Guvernului din comunitatea madrilenă a răspuns apelului lor. Situația încetării activității acestor clinici este extrem de gravă și afectează foarte multe persoane, așa cum este și cazul unei femei aflate în a 22-a săptămână de sarcină, și care este nevoită să apeleze la o întrerupere de sarcină, la limita de timp acceptată de lege, din cauza unei malformații genetice a fătului, descoperite cu doar câteva zile în urmă.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.