
Diabetul de tip II , de maturitate sau non-insulino-dependent, apare de obicei la persoane trecute de 40 de ani și reprezintă cea mai răspândită formă de diabet (90-95 la sută din total). La acești bolnavi, pancreasul produce insulina, dar organismul nu o poate folosi eficient. Rezultatul este acumularea glucozei în sânge (hiperglicemia).
Diabetul de tip II apare în 80 la sută din cazuri la persoane supraponderale. Date recente au stabilit că este vorba de o rezistență a celulelor la acțiunea insulinei, provocată de consumul excesiv de grăsimi animale. Studii recente au stabilit însă că somnul de calitate poate contribui la prevenirea instalării diabetului de tipul II. Cercetătorii spun că tinerii sănătoși și fără probleme de greutate, care au fost supuși unei perioade de privare de somn, mai precis nu au avut parte de etapa de somn profund, au dezvoltat rezistență la insulină, o trăsătură asociată cu diabetul de tip II, după numai 3 zile. Efectul a fost comparabil cu câștigarea în greutate a 10 – 15 kilograme. "Acest studiu demonstrează importanța somnului adânc, nu numai pentru creier, dar și pentru restul organismului", a declarat Eve Van Cauter de la Universitatea din Chicago, autorul studiului. Lucrările anterioare au demonstrat că somnul profund este important pentru memorie și alte funcții cerebrale. "Am descoperit că somnul profund are importanță și pentru metabolizarea glucozei și prevenirea diabetului", a explicat Van Cauter. Privarea de somn este, adesea, o consecință a obezității și a înaintării în vârstă. Cel puțin 194 milioane de persoane din lumea întreagă suferă de diabet, iar Organizația Mondială a Sănătății prevede o creștere a numărului bolnavilor la peste 300 de milioane până în 2025.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















