Home Social A murit Anca Petrescu, arhitectul Palatului Parlamentului

A murit Anca Petrescu, arhitectul Palatului Parlamentului

DISTRIBUIŢI

Anca Petrescu, arhitectul Palatului Parla­mentului, a murit miercuri la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală, unde fusese internată în urma unui accident rutier, a confirmat pentru Agerpres coordonatorul SMURD, dr. Bogdan Oprița. Decesul s-a produs la ora 11,00.
Arhitectul și politicianul Mira Anca Victoria Mărculeț Petrescu s-a născut la 20 martie 1949, la Sighișoara. În 1973 a absolvit Institutul de Arhitectură Ion Mincu, iar în 1980 a câștigat Concursul național pentru proiectare 'Casa Republicii'.
Între 1980 și 2004 a lucrat ca șef proiect arhitectură și șef proiect complex la 'Casa Republicii'. Este autor unic al proiectului 'Casa Republicii', actualmente 'Palatul Parla­mentului', precum și al altor proiecte în Franța, SUA, Cuba, Maroc etc. A publicat aproximativ 350 de articole și interviuri în presa românească și internațională despre proiectul 'Palatul Parla­mentului'.
În legislatura 2004-2008 a fost aleasă deputat de Mehedinți pe listele PRM. A fost vicepreședintele Comisiei pentru politică externă. A făcut parte din Delegația parlamentului României la Adunarea Uniunii Europei Occidentale. A fost președintele Grupului parla­mentar de prietenie cu Japonia (2005-2008).

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.