Acasă Social A vrut să facă mai multe fotografii cu ajutorul unei drone și...

A vrut să facă mai multe fotografii cu ajutorul unei drone și s-a ales cu dosar penal

DISTRIBUIȚI

Un tânăr de 28 de ani din municipiul Bistrița, a participat la acest sfârșit de săptămână la un eveniment și a dorit să surprindă câteva instantanee de la înălțime, ridicând deasupra zonei unde avea loc evenimentul, o dronă.

Din nefericire pentru acesta, exploatarea unui asemenea obiect, fără ca acesta să posede certificat de înmatriculare/ identificare și certificat/ autorizație de navigabilitate, constituie infracțiune. Astfel, pe numele tânărului, jandarmii au întocmit actele de sesizare, în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 29 din 1997, republicată, privind Codul Aerian Civil, art. 103, alin. 1, lit. a, care au fost înaintate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Totodată, la acest sfârșit de săptămână jandarmii au mai aplicat pe raza județului sancțiuni în valoare totală de 4.600 de lei și 9 avertismente scrise, pentru abateri de la legislația legală în vigoare privind normele de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Astfel, au fost constatate mai multe contravenții, privind: adresarea de injurii, provocarea și participarea la scandaluri, cerșetoria, consumul de băuturi alcoolice în spațiul public neamenajat dar și atragerea unor persoane de sex opus, pentru întreținerea de raporturi sexuale, cu scopul obținerii de foloase materiale.

Informații suplimentare:

Toți cei interesați de folosirea dronelor trebuie să cunoască și prevederile legale în vigoare din acest domeniu de activitate. Astfel, conform legii se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte:

A) exploatarea unei aeronave fără ca aceasta să posede un certificat de înmatriculare/ identificare și un certificat/autorizație de navigabilitate ori documente echivalente;

B) nerespectarea restricțiilor impuse prin reglementările specifice referitoare la zonele supuse servituților aeronautice sau prin avizele emise de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, de către persoanele fizice și juridice prevăzute la art. 78, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranța zborului;

C) efectuarea de operațiuni de transport aerian public fără deținerea licenței de operare și/ sau a certificatului de operator prevăzute la art. 50 alin. (1), dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranța zborului;

D) inscripționarea neconformă cu certificatul de înmatriculare/ identificare sau suprimarea mărcilor de inscripționare.

(2) Fapta prevăzută la lit. a), săvârșită după refuzul eliberării certificatului de înmatriculare sau a certificatului de navigabilitate, se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani.

De asemenea, în conformitate cu Hotărârea nr. 912 din 2010, pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor în spatiul aerian național, precum si a condițiilor în care decolarea si aterizarea aeronavelor civile se pot efectua și de pe/ pe alte terenuri sau suprafete de apă decât aerodromurile certificate dronele cu masa maxima de decolare mai mica sau egala cu 150 de kg pot fi operate dacă:

A) detine un certificat de identificare emis de Autoritatea Aeronautica Civila Romana sau un certificat de înmatriculare ori un document echivalent emis de alt stat;

B) în cazul în care aeronava are o masa maxima la decolare mai mare de 15 kg, detine un permis de zbor național emis de Autoritatea Aeronautica Civila Romana sau un document de certificare tehnica echivalent emis de alt stat, recunoscut de Autoritatea Aeronautică Civilă Română;

C) aeronava este asigurată, după caz, conform legii, pentru daune produse terților.

Ordinul nu se aplică aeromodelelor și dronelor care cu masa maximă la decolare mai mică sau egală cu 1 kg, atât timp cât:

— Sunt operate într-o zona deschisa, fără construcții cu destinația de locuință;

— Sunt operate fără depășirea câmpului vizual al persoanei care asigura comanda aeronavei de la sol, dar nu mai mult de 150 m distanța pe orizontală și de 100 m distanța pe înălțime față de această persoană;

— nu au montate pe ele aparatură pentru filmare sau transmisie de date.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.