Doar jumatate din administratorii asociatiilor de proprietari din Craiova care si-au dat examenul pentru atestat, la sfarsitul saptamanii trecute, au reusit sa-l promoveze. Pentru a putea strange intretinerea cu acte in regula, administratorii trebuiau sa parcurga ditamai bibliografia: vreo 10 legi, ordonante de urgenta si hotarari de guvern. Dintre cei 46 de temerari care s-au inscris la concurs, numai 25 au reusit sa treaca de proba scrisa. Restul de 21 s-au incurcat la testul-grila pregatit de oamenii primariei, nereusind sa obtina nota minima 6, pentru a putea intra la interviu. S-a gasit si un concurent care a obtinut la proba scrisa -onoranta- nota de 1, dar si un premiant care i-a impresionat pe examinatori raspunzand corect la toate intrebarile din testul-grila. Potrivit lui Giubelan, cei mai multi dintre candidati s-au incurcat atunci cand a fost vorba sa explice cum se tine contabilitatea intr-o asociatie. Desi a fost al saselea examen pentru administratori, nici pana acum nu s-a reusit ca toti cei care au grija de facturile proprietarilor sa fie atestati. Pana acum au reusit sa-si obtina -diploma- de la primarie 278 de administratori, desi numarul asociatiilor de proprietari din Craiova se ridica la 340.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















