Home Social Ajutoarele de stat, luate la puricat de autorități

Ajutoarele de stat, luate la puricat de autorități

DISTRIBUIŢI

Control la „Curtea miracolelor“

În Parisul medieval, Curtea miracolelor era paradisul „infirmilor“ și răufăcătorilor. Seara, ca printr-un miracol, toate infirmitățile afișate peste zi dispăreau. În ultimii ani, desprinsă parcă din opera lui Victor Hugo, Romånia a devenit o mare Curte a miracolelor.
Șomeri îmbolnăviți doar în acte, părinți care iau indemnizația de creștere a copilului dar muncesc la negru sau „invalizi“ care nu au niciun fel de problemă – sunt cåteva dintre neregulile pe care autoritățile le verifică, în urma apariției unor suspiciuni cu privire la nerespectarea normelor pentru acordarea acestor bani.
În cazul alocației pentru mame, spre exemplu, mai mulți părinți au realizat venituri în timp ce primeau bani pentru creșterea copilului. Acum, Curtea de Conturi va verifica toate dosarele părinților aflați în concediu pentru creșterea nou-născuților pentru a vedea dacă au fost respectate normele pentru acordarea acestui ajutor.
Doar în Botoșani există peste 3.000 de persoane care beneficiază de alocația pentru mame, iar suma dată lunar de stat pentru aceste plăți depășește 2,5 milioane de lei. „Se pare că o serie de mămici sau tătici aflați în creștere copil au realizat pe perioada aceasta venituri impozabile, deci activități care au dus la venituri impozabile. În consecință, vom verifica toate dosarele respective și, acolo unde este cazul, unde s-a încălcat prevederea legală, vom face debite și va urma recuperarea sumelor“, a declarat la postul public de radio Sebastian Tocariu, director al Agenției de Prestații Sociale Botoșani.
Potrivit legii, pentru debite foarte mari și nerecuperate, autoritățile pot întocmi chiar și dosare penale, astfel că mai mulți „invalizi“ au cerut sistarea ajutoarelor, speriați de faptul că s-ar putea să li se ceară înapoi banii primiți până acum. Spre exemplu, la Consiliul Județean (CJ) Iași au ajuns zeci de astfel de cereri de la cetățeni. Dintre motivele invocate – plecări în străinătate sau deținerea unui permis de conducere.
Președintele CJ Iași, Constantin Simirad, presupune că ar fi vorba și de oameni care au luat, fără a avea dreptul, indemnizația pentru invaliditate.
„Facem controlul de la Direcția Muncii și după aceea încep să fac eu un control pe cont propriu, un control sever, care să fie făcut de medici autorizați. Sunt mult mai multe. Unii sunt orbi, alții sunt cotonogi. Sunt sate unde sunt toți aproape orbi. Deci, părerea mea este că nu putem asista 11 milioane de români, pentru că, să nu uitați, la nevăzători totalul e 800 de lei indemnizația“, a explicat Simirad.

Bolnavi închipuiți

O altă variantă prin care românii inventivi scot bani de la stat este concediul medical în timpul șomajului. Cei care vor să își prelungească șomajul se îmbolnăvesc subit și intră în concediu. Astfel, o hârtie de la doctor aduce bani în plus și prelungirea perioadei de acordare a ajutorului de șomaj. Potrivit Agențiilor Teritoriale de Ocupare a Forței de Muncă, câteva sute de șomeri sunt în această perioada în concediu medical.
Legea spune că ajutorul de șomaj se acordă pentru căutarea activă a unui loc de muncă, astfel că cei care sunt bolnavi nu pot face acest lucru.
Adevărul e că, pe caniculă, numai de căutat locuri de muncă nu le arde românilor.
„Pe perioada concediului medical plata indemnizației de șomaj este suspendată, iar persoana respectivă primește concediu medical“, explică Adriana Sirghie, purtător de cuvÂnt la AJOFM Iași.
Perioda de somaj, care poate fi de cel mult 14 luni, se reia abia după terminarea concediului medical. În funcție de gravitatea bolii, statul plătește între 75% și 100% din media veniturilor pe ultimele șase luni.
Ministerul Sănătății a început deja o serie de verificări cu privire la concediile medicale primite cu ușurință de șomeri, dar și de angajați.

25.000 de dosare cu „erori“

În urma controalelor făcute doar pe Legea venitului minim garantat până la sfârșitul săptămânii trecute la aproximativ 2.100 de primării, din cele circa 100.000 de dosare verificate efectiv, un sfert aveau erori.
„Au fost constatate erori fie în întocmirea dosarelor, fie în stabilirea dreptului la ajutorul social pentru persoana respectivă, fie în neîndeplinirea anumitor obligații pe care beneficiarii de ajutor social le au prin lege. Deci, ei primesc niște sume de bani ca ajutor social, au acest drept, dar au și obligația de a presta muncă în folosul comunității, de exemplu. La unele dintre ele a fost luată măsura suspendării din plată, la altele, la care eroarea constatată era flagrantă, de genul stabilirii greșite a dreptului, încadrării greșite în venitul minim garantat, s-a dispus pe loc încetarea măsurii respective“, a declarat Lăcrămioara Corcheș, director general al Direcției de Asistență Socială din Ministerul Muncii.
În unele județe – Bacău, Bihor, Brașov, Botoșani, Dâmbovița sau Prahova – au existat primării unde a încetat în totalitate acordarea venitului minim garantat. Până în prezent, Ministerul Muncii nu a făcut sesizări penale în această privință.

11 milioane de asistați social
Ministrul Economiei, comerțului și mediului de afaceri, Adriean Videanu, a declarat ieri că sunt aproape 11 milioane de romåni care sunt asistați social de statul romån, într-o formă sau alta, fenomen care a luat amploare în ultimii 20 de ani și care „deturnează total sensul muncii“. „La țară, cu 500.000 lei vechi måncare și băutură pe zi, nu găsești om care să se ducă la muncă, însă ia ajutoare sociale care deturnează total sensul muncii. Va trebui o dată pentru totdeauna să spunem stop acestei risipe inutile“, a explicat Videanu.
Acesta susține că sunt oameni care au nevoie de sprijinul statului și care trebuie ajutați, iar puținele resurse existente în acest scop să fie canalizate către cei care au nevoie.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.