
O comisie formată din reprezentanți ai Ministerului Sănătății, din specialiști în obstetrică-ginecologie și din reprezentanți ai Colegiului Medicilor București anchetează cazul unei tinere, în vârstă de 21 de ani, care a murit, la sfârșitul săptămânii trecute, la Maternitatea Polizu din Capitală, femeia fiind însărcinată în șapte luni. Potrivit Maternității Polizu, tânăra a fost internată cu iminență de naștere prematură, fiind însărcinată în 30-31 de săptămâni, iar de trei săptămâni urma un tratament pentru a nu pierde sarcina. Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătății, a declarat că există un ordin al ministrului potrivit căruia orice caz de deces cu suspiciune trebuie anunțat și anchetat. „Deocamdată se investighează motivul pentru care femeia a murit subit și se așteaptă rezultatul medico-legal. Nu era nimic care să trădeze o viitoare înrăutățire a situației femeii, medicii pregătindu-se, de altfel, să o externeze. Dacă este vorba de neglijență, Colegiul Medicilor București va lua măsurile ce se impun“, a explicat Arafat.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















