Ministrul educației, Ecaterina Andronescu, a pus gând rău profesorilor care își suplimentează veniturile din meditații. La reuniunea Asociației Primarilor de Orașe, Andronescu a declarat ferm: „Vom elimina meditațiile. Profesorul nu mai are de ce să-l invite acasă pe elev“. Aceasta a adăugat că în scurt timp, Ministerul Educației va reglementa situația. Potrivit unui studiu dat publicității anul trecut de Agenția de Strategii Guvernamentale, „în anul 2007, cadrele didactice ar fi câștigat din meditații aproximativ 200 de milioane de euro. Dascălii intervievați au declarat că pentru o meditație primesc, în medie, 20 de lei, în timp ce elevii au susținut că scot din buzunar pentru o lecție particulară, în medie, 35 de lei“. Anul trecut, înainte ca Ecaterina Andronescu să fie numită la cârma Ministerului Educației, reprezentanții acestei instituții au declarat că „ar putea fi introdus un act normativ prin care să fie eliminate meditațiile, dar, în cazul acesta, s-ar ajunge la case conspirative“. Potrivit actualei legi, profesorii trebuie să elibereze chitanțe elevilor pe care îi meditează și să plătească impozit pentru banii obținuți din meditații.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















