
Salariații aflați în concediu medical vor fi verificați la domiciliu, iar în cazul în care nu vor fi găsiți, nu li se va mai plăti concediul medical, a anunțat, ieri, ministrul Sănătății, Cseke Attila. În acest sens, urmează să fie semnată o reglementare de către premierul Emil Boc și președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. „Dorim să dăm posibilitatea plătitorului de indemnizație ca împreună cu reprezentanți ai poliției, dacă este cazul, să facă o verificare la domiciliu a pacientului. La solicitarea concediului, asiguratul va da o declarație pe propria răspundere“, a precizat Cseke. Potrivit acestuia, dacă anul trecut au fost eliberate 2.700.000 de certificate de concediu, anul acesta numărul lor a crescut. Medicii care acordă, în mod nejustificat, concedii medicale vor primi amenzi. Pe de altă parte, potrivit unei ordonanțe de urgență, aprobată, ieri, de Guvern, numărul zilelor acordate angajaților pentru concediu medical s-a redus de la 45 la 30.
„Prin aplicarea noilor prevederi estimăm o economie în valoare de 142 milioane de lei pentru perioada care a rămas pånă la sfårșitul anului“, a precizat Cseke.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















