Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) vrea înființarea, pe perioada de iarnă, a unui comandament alpin, după modelul celor pentru litoral și Delta Dunării care au efectuat controale în sezonul estival, a anunțat, joi, președintele ANPC, Bogdan Nica.
"Se lucrează la un program similar comandamentului de litoral pentru perioada lunilor de iarnă, intitulat comandamentul alpin", a spus Nica, la prezentarea bilanțului celor 100 de zile de când a fost numit la conducerea acestei instituții..
Potrivit președintelui ANPC, programul va fi definitivat, cel mai probabil, la începutul lunii octombrie, zonele vizate pentru controalele în timpul iernii fiind Valea Prahovei, județele Bacău și Dâmbovița, dar și altele cu specific turistic în lunile de iarnă.
Președintele ANPC a mai spus că reînființarea comandamentului pentru litoral a avut rezultate. Astfel, în perioada 1 iunie – 15 septembrie, au fost controlați 968 de operatori economici, dintre care aproximativ 65%, respectiv 631 de societăți, au avut deficiențe. Valoarea produselor oprite definitiv de la comercializare a fost 553.500 lei, iar a celor oprite temporar, de 431.548 lei. La aceleași controale s-a constatat că peste 200 de unități hoteliere au avut deficiențe.
În privința sesizărilor privind serviciile oferite în Delta Dunării, Bogdan Nica a arătat că, anul acesta, sesizările consumatorilor au fost foarte puține comparativ cu cele de anul trecut.
Președintele ANPC a mai precizat, referitor la sesizările din 2011, că acestea aveau în vedere, în majoritatea cazurilor, servicii contractate de cetățeni de la agenții de turism pentru vacanțe într-un anumit loc, însă, ulterior, aceștia ajungeau în altă parte.
Rudi Vania
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















