
Autobuzele supraetajate vor fi reintroduse pe linia turistică din capitală din luna mai, Regia Autonomă de Transport București urmând să deruleze procedura de achiziție pentru închirierea acestora, potrivit unui comunicat transmis de RATB.
Noile autobuze le vor înlocui pe cele marca Mercedes existente pe traseul Piața Presei Libere – Palatul Parlamentului.
Proiectul Bucharest City Tour a fost inițiat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și RATB, în 28 iulie 2011, iar numărul celor care au călătorit cu autobuzele supraetajate, în cele patru luni de circulație, a fost de peste 27.000.
Obiectivele turistice aflate pe traseu sunt Casa Presei, Parcul Herăstrău, Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Muzeul Antipa, Muzeul de Geologie, Muzeul Țăranului Român, Palatul Victoria, Ateneul Român, Muzeul Național de Artă, Biserica Crețulescu, Palatul Telefoanelor, Palatul CEC, Muzeul Național de Istorie, Palatul Parlamentului, Patriarhia Română, Hanul lui Manuc, Curtea Veche, Universitatea, Spitalul Colțea, Muzeul Municipiului București, Teatrul Național, Muzeul Literaturii și Academia de Studii Economice.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















