
Conducerea sindicatului din compania Bechtel va cere, astăzi, Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Cluj și Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Cluj să facă demersuri pentru anularea deciziei de concediere colectivă a peste 1.900 de angajați de pe șantierul Autostrăzii Transilvania. „Dacă Bechtel va continua procedura de concediere colectivă, vom protesta și vom bloca, în primă fază, accesul la șantierul Bechtel din Săvădisla“, a declarat, pentru Mediafax, liderul sindicatului, Mihai Lup. Acesta a precizat că sindicaliștii nu pot să nu protesteze față de concedieri, întrucât este vorba de aproape 2.000 de angajați ai Bechtel care ar putea fi trimiși în șomaj începând cu 5 aprilie. „Nu putem să îi lăsăm de capul lor pe cei de la Bechtel. Trebuie să înțeleagă că în România legile se respectă, chiar și de către ei. Nu suntem de acord ca angajații de la Bechtel să primească de Paște un astfel de cadou nedorit“, a spus Lup. El a adăugat că nu exclude posibilitatea acționării în instanță de către sindicat a companiei Bechtel, pentru a bloca disponibilizările colective anunțate. AJOFM Cluj a primit, ieri, de la Bechtel o notificare privind disponibilizarea a peste 1.900 de angajați de pe șantierul Autostrăzii Transilvania, însă instituția a avertizat compania că nu a respectat procedura legală de concediere colectivă. Directorul AJOFM Cluj, Daniel Don, și-a exprimat speranța că disponibilizarea nu va avea loc, totuși, fiind vorba doar de „presiuni“ ale Bechtel de a recupera sumele pe care le are de încasat de la statul român în contul lucrărilor la Autostrada Transilvania: „Cred că lucrările vor continua și că este vorba în demararea acestei proceduri doar de presiuni ale Bechtel pentru ca statul să își plătească datoriile restante. Sunt acțiuni pe care Bechtel le face în vederea urgentării primirii banilor“.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















