Home Social Berceanu e sceptic in privinta finalizarii autostrazilor

Berceanu e sceptic in privinta finalizarii autostrazilor

DISTRIBUIŢI

Radu Berceanu a realizat şi el, ieri, un scurt bilanţ al activităţii instituţiei pe care a condus-o, ocazie cu care a făcut o serie de aprecieri cu privire la situaţia infrastructurii din România. Potrivit lui Berceanu, costurile autostrăzii Bechtel ar putea ajunge la 4 miliarde de dolari, pentru că este un proiect extrem de prost pornit. Radu Berceanu a declarat că proiectul autostrăzii Braşov-Borş, ce urmează a fi realizat de compania americană Bechtel, a fost negociat la momentul la care au fost semnate documentele, când nu se ştiau nici traseul, nici nodurile de comunicare. -S-a semnat un contract repede, să se spună în campania electorală că facem autostrada Transilvaniei-, a spus democratul, la fel de acid ca de fiecare dată.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.