Elevii vor trebui sa contribuie si in acest an scolar la fondul clasei cu cel putin 100.000 de lei. Desi unii parinti considera aceasta contributie substantiala, directorii de scoli sunt de parere ca sumele cerute pentru fondul clasei de comitetele de parinti sunt pe masura stricaciunilor facute de elevi. Taxele ce constituie fondul scolii variaza, ca si in anii anteriori, de la 100.000 la 200.000 de lei, in functie de valoarea scolii si de forma de invatamant. In scolile gimnaziale, elevii vor trebui sa cotizeze cu cate 100.000-150.000 de lei, iar in cele liceale, cu aproximativ 200.000 de lei. La Scoala nr. 10 din Botosani, de exemplu, unde majoritatea copiilor provin din familii defavorizate sau din centrele de plasament, taxa pentru fondul scolii, stabilita la 100.000 de lei, poate fi platita in doua rate semestriale. Virginia Gusu, directorul acestei unitati de invatamant, spune ca nici in aceste conditii nu se strang prea multi bani.
-In anul scolar trecut nu au adus bani la fondul clasei nici 50% dintre elevi. Unde sunt cate doi-trei copii dintr-o familie la scoala, cotizeaza doar unul. Cei care nu au posibilitatea nu aduc bani si nici nu sunt fortati-, a adaugat directorul Scolii nr. 10 Botosani.
In cazul liceelor, fondul pe clasa a fost stabilit la 200.000 de lei, iar elevii care au situatii speciale sunt scutiti de aceasta taxa. De exemplu, la Liceul de Stiinte ale Naturii -Grigore Antipa- sau la Grupul Scolar Economic -Octav Onicescu-, fondul scolii, de 200.000 de lei, poate fi achitat si in rate. -In conditiile in care alocatiile de la consiliile locale sunt putine, este nevoie si de acest fond-, a declarat directorul Grupului Scolar Economic, Ioan Hutanu.
Nici copiii de la gradinite nu sunt scutiti de aceste -dari-, care variaza intre 100.000 si 150.000 de lei. Sumele care se iau de la elevi pentru fondul scolii sunt stabilite de comitetul de parinti al scolii, acestea nefiind impuse de profesori ori diriginti. Potrivit legii, elevii nu sunt obligati sa le achite. Banii care provin din aceste fonduri sunt utilizati, de regula, la intretinerea unitatilor de invatamant, insa conducerile unor scoli ii mai folosesc si pentru acordarea de premii elevilor merituosi sau pentru achizitionarea de manuale scolare.
L. Lupascu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















