Home Social Brățări dacice și monede recuperate din Germania pentru 300.000 de euro

Brățări dacice și monede recuperate din Germania pentru 300.000 de euro

DISTRIBUIŢI

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a solicitat, în ședința de miercuri a Guvernului, suplimentarea bugetului instituției cu circa 1,2 milioane lei, în vederea redobåndirii pieselor și reîntregirii patrimoniului culturii naționale cu aceste artefacte dacice. Astfel că, Guvernul va aloca aproape 300.000 euro pentru a recupera o brățară plurispiralică din aur, două scuturi de fier și 229 monede din aur și argint de proveniență dacică, scoase în mod ilegal din Romånia și recuperate de autoritățile germane, au declarat agenției Mediafax surse guvernamentale. „Brățara, scuturile și monedele au fost identificate și recuperate de autoritățile din Germania anul trecut, iar Guvernul are la dispoziție un interval de un an – perioadă care expiră la 15 aprilie – pentru a-și exprima dreptul de preempțiune în vederea redobåndirii acestor artefacte“, au precizat sursele citate. Potrivit raportului de expertiză al Ministerului Culturii, brățara din aur plurispiralică completează lotul celor 12 brățări de aur dacice sustrase, dar recuperate și aduse deja în țară. Costul brățării se ridică la aproximativ 62.000 de euro, plus 4.000 euro reprezentånd cheltuielile cu avocați și notari. Pentru cele două scuturi de fier dacice, statul romån va trebui să achite 45.000 de dolari, iar pentru cele 229 de monede va trebui să plătească aproximativ 182.000 euro. Dintre cele 229 monede, 27 sunt de aur tip Lysimachos sau pseudo-Lysimachos, 39 sunt kosoni de argint clasici, iar 163 sunt kosoni de argint „droueis“. Monedele de argint fac parte dintr-un lot de 2.700 monede, descoperit în decembrie 2003, iar monedele din aur dintr-un lot de 3.600 monede, descoperit în 1998, la Sarmizegetusa.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.