Home Social Britanicii dornici de aventură, cultură și istorie aleg România

Britanicii dornici de aventură, cultură și istorie aleg România

DISTRIBUIŢI

Turiștii britanici aflați în căutarea unei aventuri, care doresc să exploreze și să cunoască noi culturi, își îndreaptă atenția spre țările din estul Europei, așa cum este România, pentru a-și petrece vacanțele, conform experților în turism ai portalului HomeAway.co.uk, informează un material publicat de site-ul easier.com.
În luna ianuarie a acestui an, o lună în care, conform unei părți a presei britanice, urma să se producă o adevărată avalanșă de imigranți români în Regatul Unit (după ridicarea restricțiilor privind accesul pe piața muncii), portalul britanic de turism HomeAway.co.uk înregistra o avalanșă a accesărilor din partea britanicilor interesați să vină în România pentru a-și petrece vacanța. Numărul căutărilor de informații despre destinații turistice în România, pe acest portal, a crescut în luna ianuarie cu 300%, creștere care nu a fost înregistrată de nicio altă țară.
Pentru turiștii britanici, aflați în căutarea unei vacanțe pe care să și-o organizeze singuri, Europa rămâne principala alegere, înregistrându-se o creștere substanțială a interesului pentru țările estice, așa cum este România sau Ungaria. Sentimentul de aventură, explorarea culturii, istoriei dar și a bucătăriei locale reprezentând principalele criterii după care turiștii britanici își aleg destinațiile din acest an.
"Este interesant de observat că ridicarea restricțiilor de la începutul acestui an a avut deja un efect pozitiv asupra industriei turistice din România — oamenii sunt curioși să descopere o țară nouă și interesantă și să afle singuri, în mod direct, cât mai multe despre cultura sa unică", conform lui Karen Mullins, Director de Marketing la HomeAway.co.uk.
Creșterea traficului pe acest portal indică faptul că britanicii care se pregătesc de vacanță resping variantele tradiționale de petrecere a concediului, pe plajă, preferând să exploreze o țară pe care nu o cunosc, să experimenteze un alt mod de viață și o cultură diferită. Conform site-ului, România oferă mai mult decât o excelentă valoare pentru vacanță, dar și un tezaur de informații și experiențe culturale și istorice, de la Transilvania, casa contelui Dracula și până la capitala București.
Interesul turiștilor britanici a crescut substanțial și pentru Ungaria, înregistrându-se o creștere cu 100% a accesărilor portalului HomeAway.co.uk în căutarea de destinații și oportunități de vacanță în țara vecină.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.