Acasă Social Cadou de Crăciun de la ALPAB pentru o firmă abonată la banii...

Cadou de Crăciun de la ALPAB pentru o firmă abonată la banii publici

DISTRIBUIȚI

Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB), instituție subordonată primarului Capitalei, Sorin Oprescu, va cheltui 252.101 de lei pentru a achiziționa 150 de bănci din lemn și aluminiu, al căror aspect este catalogat de către arhitecți „oribil“. Pentru o singură astfel de bancă, cetățeanul contribuabil va da 1.680 de lei fără TVA (aproximativ 420 de euro), mult peste prețul pieței. Și pentru că „are balta pește“, drectorul ALPAB, Radu Popa, instalat în această funcție de bunul său prieten, Oprescu, va mai cumpăra 75 de hidrobiciclete și 100 de bărci cu rame din lemn. O singură hidrobicicletă va costa 6.723 de lei fără TVA (1.680 euro), iar o barcă din lemn va costa 1.200 de euro, tot fără TVA. Conform anunțurilor postate pe site-ul guvernamental de licitații publice, Capitala va fi „înfrumusețată“ de niște bănci odioase din rigle de lemn cu stema Bucureștiului atåt pe spătar, cåt și pe partea de bază, iar elementele decorative, formate din flori și frunze din aluminiu, vor fi amplasate pe spătarul băncilor. În anunțul de licitație se precizează semnificația elementelor care compun stema Bucureștiului pentru a explica necesitatea aplicării acestora pe băncile din parcuri. Astfel, însemnul acvilei „face referire la originea latină, dar are și ca simbolistică faptul că municipiul București a fost construit în epoca feudală și a dobåndit statutul de cetate de scaun“. Crucea purtată în cioc „atestă răspândirea creștinismului“, iar coroana murală este „semn al centrului urban, statutul de municipiu al Bucureștiului“. Deja un astfel de exemplar, catalogat pe bună dreptate kitsch, îngrozește angajații care trec prin curtea ALPAB. Instituția va achiziționa  150 de astfel de bănci cu suma de 252.101 de lei. Licitația a avut loc pe 8 decembrie, ALPAB urmånd să anunțe firma care a fost desemnată caștigătoare. Potrivit unei surse sigure, firma cåștigătoare este King Industrial Enterprises, extrem de bine-cunoscută pentru nenumăratele licitații cåștigate în ograda primarului sectorului 3 al Capitalei, Liviu Negoiță.

O hidrobicicletă -1.680 euro, iar o barcă – 1.200 euro fără TVA

Însă ALPAB nu se oprește aici cu cheltuielile în folosul comunității. Vor mai fi cumpărate încă 75 de hidrobiciclete contra sumei de 504.202 de lei fără TVA, ceea ce înseamnă că o singură hidrobicicletă va costa 6.723 de lei (aproximativ 1.680 de euro). Potrivit caietului de sarcini, materialele din care este alcătuit interiorul hidrobicicletelor trebuie să fie „de culoare deschisă, alb sau crem“, iar cårma și pedalele să fie construite „dintr-un material rezistent la utilizări intensive, cu un design plăcut și antiderapant“. Vor mai fi achiziționate și 100 de bărci cu rame din lemn, valoarea estimată a contractului este de 120.000 de euro fără TVA, ceea ce înseamnă că o singură barcă va costa 1.200 de euro, tot fără TVA. Licitațiile pentru achiziționarea de hidrobiciclete și de bărci cu rame vor avea loc astăzi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.