
Peste 7.000 de sindicaliști, cadre didactice și personal auxiliar din Prahova, au declanșat, luni, o grevă de avertisment, care constă în purtarea unor banderole albe pe braț, fără întreruperea cursurilor, aceasta fiind, potrivit liderilor sindicali, prima etapă dintr-un amplu calendar de proteste.
Peste 7.000 de membri ai sindicatului „?ê?£coala Prahovei”, cel mai mare sindicat din învățământul prahovean, care are 8.214 membri, se află în grevă de avertisment pentru trei zile, timp în care vor purta pe braț banderole albe, fără a întrerupe însă cursurile.
Potrivit liderului sindicatului „?ê?£coala Prahovei“, Ion Duță, începând de luni și până miercuri cadrele didactice și cele nedidactice vor purta pe braț banderole albe. Ei solicită alocarea a 6 la sută din PIB pentru educație, modificarea Legii Educației, inclusiv a statutului personalului didactic „astfel încât să se elimine discriminările existente în prezent“, adoptarea unei noi legi de salarizare prin care să crească cu 50 la sută salariile profesorilor debutanți, dar și „depolitizarea învățământului, în sensul că, pentru dobândirea funcției de director al unității de învățământ rolul determinant să revină colectivului unității, și nu factorilor politici“, se arată într-un comunicat dat publicității de sindicatul „?ê?£coala Prahovei“.
Fiecare solicitare este însoțită și de termene până la care membrii de sindicat cer adoptarea de măsuri care să ducă la îndeplinirea doleanțelor lor.
Conform sursei citate, greva de avertisment de trei zile va fi urmată de alte forme de protest, care includ scrisori adresate parlamentarilor prahoveni și partidelor politice, dar și un protest de stradă în fața sediului Prefecturii Prahova, în 24 octombrie.
Liderul sindicatului „?ê?£coala Prahovei“, Ion Duță, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, cel puțin deocamdată, nu se pune problema unui protest care să ducă la suspendarea cursurilor.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















