Douăzeci de câini au fost găsiți morți pe margimea unui drum județean din Călărași, unele dintre animale având urme de alice, iar Poliția a declanșat o anchetă în acest caz.
Potrivit reprezentanților Poliției Călărași, cadavrele animalelor au fost găsite între localitățile Luica și Mănăstirea, pe marginea DJ 403, pe o distanță de aproximativ trei kilometri, spre pădurea Ciornuleasa, iar localnicii au sunat la 112 după ce au observat că unii dintre câini aveau au urme de alice pe corp. "Cadavrele au fost ridicate de către medicii veterinari pentru necropsie și stabilirea cauzelor morții, iar noi am început o anchetă în acest caz. Sunt 20 de animale moarte, iar unele au urme de alice. Nouă dintre câini aveau crotalii", a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Poliției Călărași, inspector Ramona Tudor. Primele date arată că animalele ar fi fost ucise cu cruzime săptămâna trecută, în noaptea de 27 spre 28 februarie. Imaginile cu câinii uciși sunt terifiante și au șocat prin cruzimea lor oamenii legii care vor să găsească autorii acestui măcel.
Anchetatorii verifică și dacă animalele provin de la adăpostul pentru câini înființat de Primăria Oltenița, care funcționează de două luni. După primele cercetări pare că animalele au fost transportate special în zona respectivă pentru a fi ucise. Mai multe persoane care au abut în îngrijire câinii, i-au recunoscut, animalele având și o ștampilă de înregistrare, aplicată de medicii veterinari în adăposturi.
Rudi Vania
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















