Acasă Social Cardurile de sănătate ajung la populaţie, după opt ani

Cardurile de sănătate ajung la populaţie, după opt ani

DISTRIBUIȚI

Peste 90% dintre cardurile de sănătate vor fi distribuite de Poşta Română până la sfârşitul lui octombrie. Cardul funcționează după principiul de utilizare al unui card bancar. Fiecare pacient are un cod PIN, iar de fiecare dată după o procedură medicală, doctorul înscrie în sistemul electronic serviciul de care a beneficiat pacientul.

Compania Naţională Poşta Română şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) au semnat vineri, la Palatul Victoria, acordul-cadru pentru distribuirea cardurilor de sănătate la nivel naţional.

Valoarea contractului este de 37,5 milioane lei (8,5 milioane euro), cu o durată de patru ani, dar peste 90% urmează să fie distribuite până la sfârşitul lunii octombrie.

Procesul de distribuire va începe la 18 septembrie, iar volumul total ce urmează a fi livrat, la nivel naţional, pe durata celor patru ani, este estimat la aproximativ 13,6 milioane de carduri.

Contractul are însă un vârf de sarcină de 6 săptămâni, începând cu 18 septembrie, dată de la care vor fi livrate circa 12,4 milioane de carduri de sănătate, potrivit directorului general al Companiei Naţionale Poşta Română, Alexandru Petrescu. Astfel, până la sfârşitul lunii octombrie vor fi livrate 91% din cardurile de sănătate. 

Poşta Română va livra cardul de sănătate destinatarului în maximum 20 de zile calendaristice, începând cu ziua lucrătoare următoare celei în care trimiterile au intrat în reţeaua poştală.

Petrescu a arătat că noul contract va fi un reper important în politica de reconstrucţie şi relansare comercială a companiei Poşta Română.

Acordul-cadru dintre Poşta Română şi CNAS a fost semnat, în prezenţa premierului Victor Ponta şi a ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, de către directorul general al Poştei Române, Alexandru Petrescu, şi preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea.

Premierul Ponta a declarat, cu acest prilej, că atunci când a ajuns la guvernare nici măcar mama sa nu mai credea că va fi realizat proiectul cardului de sănătate, dar înainte de semnarea contractului dintre Poşta Român- şi CNAS a sunat-o şi i-a comunicat că va primi cardul de sănătate până la finalul lui octombrie.

Ponta a arătat că s-a pierdut peste un an de zile în implementarea proiectului din cauza unor fapte grave de corupţie ale fostei conduceri a CNAS, însă cardul va sigura contribuabilii că banii care îi plătesc ajung să fie folosiţi pentru servicii de sănătate şi nu pentru decontarea unor servicii fictive, care îi îmbogăţesc pe unii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.