Home Social Cartel Alfa vrea sa aiba un cuvant de zis la programul post-aderare

Cartel Alfa vrea sa aiba un cuvant de zis la programul post-aderare

DISTRIBUIŢI

Întrucat săptămana viitoare în parlament urmează să fie analizat Proiectul Strategiei Romaniei pentru perioada post-aderare, iar premierul a consultat pană acum doar partidele politice în legătură cu acest proiect, sindicatul Cartel Alfa a trimis o scrisoare deschisă primului ministru în care îi cere o întalnire la care să participe toate sindicatele şi patronatele reprezentative din Romania. -Ni se pare normal ca o decizie importantă să fie procesul şi a unei consultări cu actorii sociali-, a subliniat preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu. De asemenea, acesta a mai precizat că un rezultat negativ în urma unei consultări cu partea socială, membrii guvernului vor fi penalizaţi cu prima ocazie şi aminteşte că urmeză alegerile europarlamentare în luna mai. -Sancţiunea cea mai simplă împotriva unui partid politic e să nu mai fie partid parlamentar sau să nu aibă niciun candidat care să treacă bariera pragului minimal pentru un loc în Parlamentul european-, a spus Hossu. Pană acum, doar Uniunea Generală a Industriaşilor din Romania – UGIR 1903 s-a mai arătat interesată de programul post-aderare. Preşedintele Cartel Alfa speră că şi ceilalţi vor deveni interesaţi de acest program, pentru că a cerut totuşi o întalnire cu toţi -actorii reprezentativi ai societăţii-.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.